Primăriile din județul Sălaj și Consiliul Județean au primit, până la 3 noiembrie 2026, aproximativ 472,5 milioane de lei prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Raportată la numărul de locuitori, suma înseamnă 2.226 de lei pentru fiecare sălăjean, județul ocupând locul al patrulea la nivel național, din 42 de județe. În timp ce unele administrații locale au atras sume importante, există și o comună care nu a încasat niciun leu prin acest program.

Datele centralizate de platforma Bani Curați din evidențele deschise ale Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene arată că Sălajul se află printre județele cu cele mai mari plăți PNRR raportate la populație. Media națională este de 1.437 de lei pe locuitor, cu aproape 800 de lei mai puțin decât în județul nostru.

În total, administrațiile locale din Sălaj au încasat 472,5 milioane de lei, bani aferenți proiectelor finanțate prin PNRR. Clasamentul ia în calcul plățile efectiv făcute către primării și Consiliul Județean, nu valoarea totală a contractelor de finanțare.

Zalăul a primit aproape 165 de milioane de lei

Municipiul Zalău este unul dintre principalii beneficiari ai finanțărilor europene prin PNRR. Până la începutul lunii noiembrie 2026, administrația locală a primit 164,58 milioane de lei, ceea ce înseamnă 3.143 de lei pentru fiecare locuitor.

Cu această valoare, Zalăul ocupă locul al șaptelea într-un clasament al celor 40 de municipii reședință de județ.

Printre cele mai importante investiții finanțate prin PNRR se numără achiziția de autobuze electrice pentru transportul public din zona periurbană. Primul proiect are o valoare de 49,08 milioane de lei din fonduri PNRR, iar etapa a doua beneficiază de încă 47,85 milioane de lei.

Practic, cele două proiecte pentru transportul public electric însumează aproape 97 de milioane de lei, reprezentând cea mai mare componentă a finanțărilor PNRR contractate de o administrație locală din județ.

Alte investiții importante vizează dotarea unităților de învățământ cu mobilier și echipamente, proiect în valoare de 23,49 milioane de lei, construirea unei creșe pe strada Bistriței, pentru care finanțarea PNRR este de 18,21 milioane de lei, precum și modernizarea energetică a unor clădiri publice.

Orașul Jibou a încasat 51,78 milioane de lei prin PNRR, echivalentul a 5.351 de lei pe locuitor.

O parte importantă a finanțărilor a mers către renovarea energetică a blocurilor de locuințe. Printre proiectele de anvergură se numără modernizarea energetică a mai multor blocuri, cu o finanțare de 17,66 milioane de lei, dar și construirea unui bloc de locuințe de serviciu pentru specialiști, proiect în valoare de 15,70 milioane de lei.

Urmează orașul Șimleu Silvaniei, cu 50,73 milioane de lei primiți și 3.637 de lei pe locuitor. Administrația locală are 14 contracte PNRR, printre investiții aflându-se și achiziția de autobuze nepoluante pentru transportul public, proiect finanțat cu 7,18 milioane de lei.

Cehu Silvaniei a primit 1,68 milioane de lei, adică 263 de lei pentru fiecare locuitor. Orașul figurează cu un singur contract de finanțare prin PNRR.

Șărmășag, comuna cu cei mai mulți bani pe locuitor

În clasamentul comunelor, Șărmășagul ocupă detașat prima poziție. Cu 31,21 milioane de lei primiți prin PNRR și o populație de 4.772 de locuitori, comuna a ajuns la 6.539 de lei pe locuitor.

O parte importantă a finanțărilor a fost destinată renovării energetice a clădirilor, prin componenta „Valul renovării”.

Pe următoarea poziție se află comuna Camăr, cu 6,18 milioane de lei încasați și 3.822 de lei pe locuitor. Printre proiectele finanțate se regăsesc investiții în mobilitate urbană durabilă.

Podiumul este completat de Someș-Odorhei, cu 8,64 milioane de lei și 3.227 de lei pe locuitor.

Alte comune care au obținut finanțări consistente raportate la populație sunt Carastelec, cu 3.102 lei pe locuitor, Ileanda, cu 2.949 de lei, Poiana Blenchii, cu 2.270 de lei, și Treznea, cu 2.022 de lei.

De remarcat este și situația comunelor cu mai puțin de 1.000 de locuitori. Zimbor a ajuns la 2.703 lei pe locuitor, Zalha la 2.693 de lei, iar Rus la 2.021 de lei. În aceste localități, chiar și un singur proiect de valoare mai mare poate influența semnificativ indicatorul raportat la populație.

La capătul clasamentului se află comuna Șimișna, care nu a primit niciun leu prin PNRR până la data analizată.

De menționat că acest clasament privește exclusiv plățile făcute prin PNRR către primării, în calitate de beneficiari, și nu include alte programe de finanțare. Așadar, lipsa proiectelor prin PNRR nu înseamnă lipsa investițiilor.

Consiliul Județean Sălaj a încasat 41,2 milioane de lei

Consiliul Județean Sălaj a primit, la rândul său, 41,2 milioane de lei prin PNRR, în baza a cinci contracte de finanțare.

Printre proiectele importante se numără achiziția de microbuze electrice pentru elevii din județ, cu o finanțare de 30,17 milioane de lei. Un alt proiect important vizează dotarea unităților de învățământ preuniversitar cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale, pentru care finanțarea PNRR este de 7,31 milioane de lei.

De asemenea, Consiliul Județean a obținut 10,12 milioane de lei pentru extinderea și dotarea Ambulatoriului de Specialitate din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău.

PNRR intră în linie dreaptă. Ce se întâmplă cu proiectele nefinalizate

Rezultatele financiare trebuie privite și în contextul închiderii Planului Național de Redresare și Reziliență.

Potrivit calendarului prezentat în cadrul noilor reguli privind închiderea programului, activitățile proiectelor trebuiau finalizate până la 31 august 2026. Proiectele care nu au fost terminate până la acest termen trebuie finalizate până la 31 decembrie 2026, din surse proprii, conform prevederilor Legii nr. 183/2026. În caz contrar, există riscul recuperării sumelor plătite.

Ministerele de resort trebuie să aprobe până la 15 noiembrie 2026 listele proiectelor finalizate și ale celor nefinalizate. Pentru administrațiile locale, următoarele săptămâni sunt, așadar, decisive. Nu este suficient ca o primărie să fi primit bani sau să fi semnat contracte de finanțare. Investițiile trebuie duse la capăt în termenele stabilite, iar eventualele cheltuieli suplimentare pot pune presiune pe bugetele locale.

Clasamentul se bazează pe plățile PNRR efectuate efectiv către fiecare primărie, în calitate de beneficiar, până la 3 noiembrie 2026. Sumele includ avansurile și sunt calculate fără TVA.

Este important de precizat că aceste valori nu reprezintă valoarea totală a contractelor și nici dovada că investițiile au fost finalizate. Ele arată doar câți bani au ajuns efectiv la fiecare administrație locală prin acest mecanism de finanțare.

De asemenea, nu sunt incluse fondurile PNRR plătite direct către școli, spitale sau societăți aflate în subordinea primăriilor. În cazul proiectelor realizate în parteneriat, sumele sunt atribuite primăriei care coordonează parteneriatul.

Pe dealtă parte, evoluția plăților în județ arată o accelerare puternică în ultimii ani. În 2022, încasările au fost de numai 44.100 de lei. În 2023 au ajuns la 8,8 milioane de lei, iar în 2024 au crescut la 79,6 milioane de lei. Anul 2025 a adus cele mai mari plăți, de 231,9 milioane de lei, în timp ce în primele luni din 2026 au fost înregistrați încă 152,1 milioane de lei, până la data de 3 noiembrie.

Cu 2.226 de lei primiți pe locuitor și locul al patrulea la nivel național, Sălajul se numără printre județele care au atras cele mai mari sume prin PNRR. Rămâne de văzut câte dintre proiectele finanțate vor fi finalizate în termen și câte administrații locale vor reuși să acopere din bugetele proprii eventualele cheltuieli rămase.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *