ACS Mediaș este una dintre echipele cele mai urmărite de la nivelul Ligii 3. A luat naștere în 2022, iar în timp a reușit să aducă, în structurile de conducere, dar și în stafful tehnic și lotul de jucători, nume care să inducă ideea că este continuatoarea desființatei Gaz Metan Mediaș.
Recent, echipa din Liga 3 a reluat pregătirile pentru sezonul 2026-2027, iar printre jucătorii identificați la primul antrenament este și atacantul Azdren Llullaku, în vârstă de 38 de ani!
A fost stabilit, în același timp, și programul meciurilor amicale, dar clubul a anunțat și continuarea colaborării cu Romgaz.
Azdren Llullaku, la ACS Mediaș. Atacantul continuă în Liga 3
În septembrie anul trecut, Azdren Llullaku s-a întors în Liga 3 după despărțirea de CS Gloria Bistrița, echipă pentru care a jucat pentru prima dată în cariera sa în al treilea eșalon fotbalistic din România și alături de care a reușit promovarea în Liga 2 la începutul verii din 2025.
Toamna trecută, albanezo-italianul semna cu SCM Zalău. Avea drept obiectiv promovarea în Liga 2 cu echipa din județul Sălaj, așa cum a avut și cu CS Gloria Bistrița. La aceasta din urmă, unde a fost și căpitan, atacantul a jucat în patru meciuri din Liga 2 și în două din Cupa Românei, în debutul sezonului 2025-2026.
Doar în România, unde a ajuns în vara anului 2012, Llullaku a activat pentru Gaz Metan Mediaș, Poli Iași, Astra, Concordia Chiajna, Ceahlăul Piatra Neamț și CS Gloria Bistrița. În a doua experiență avută la Gaz Metan, în sezonul 2016/17, a marcat 16 goluri și a devenit golgheterul primei ligi.
SCM Zalău, ultima echipă din CV-ul lui Azdren Llullaku
El nu a reușit promovarea cu SCM Zalău din Liga 3 în Liga 2, dar erau speranțe că va semna prelungirea. Totuși, acest lucru nu s-a întâmplat, iar el a plecat.
”Dorința de a rămâne era, dar la negocieri nu ne-am înțeles. În aceste condiții, plec de la SCM Zalău. Se pare că decizia e luată! Încă nu am găsit echipă, pentru că doar zilele acestea nu ne-am înțeles, dar în curând o să găsesc ceva.
Acum eliberez apartamentul, deci da! Azi plec la Mediaș, de acolo este soția, stăm câteva zile acolo și după aceea merg în Italia, acasă, două săptămâni. Urmează tot fotbal, vedem unde, dar dorința de a juca fotbal este încă mare”, a precizat Azdren Llullaku, după plecarea de la SCM Zalău.
ACS Mediaș continuă partneriatul cu Romgaz
Acum, Llullaku a fost surprins în fotografiile publicate de ACS Mediaș pe Facebook, din ziua reunirii, dar formația din Liga 3 nu a anunțat momentan nimic oficial în privința atacantului.
La prima ședință de pregătire, organizată sub comanda antrenorului Cosmin Vâtcă, au fost prezenți 23 de jucători.
Însă, zilele trecute, la 30 iunie, ACS Mediaș a anunțat că va continua colaborarea cu Romgaz, și pentru sezonul 2026-2026 de Liga 3.
”Un nou an, aceeași încredere și același obiectiv: dezvoltarea fotbalului medieșean.
ACS Mediaș 2022 are bucuria de a anunța continuarea colaborării cu ROMGAZ, partener care rămâne alături de clubul nostru și în acest an.
Prin acest sprijin, putem continua dezvoltarea proiectului nostru sportiv, oferind condiții tot mai bune pentru copii, juniori și echipa de seniori și reprezentând cu mândrie municipiul Mediaș în competițiile oficiale.
Parteneriatele solide reprezintă fundamentul unui club sănătos, iar încrederea acordată de ROMGAZ ne motivează să ne urmăm obiectivele cu și mai multă determinare.
Apreciem această colaborare și privim cu încredere către un nou an în care vom construi împreună performanță și vom susține fotbalul medieșean”, a transmis ACS Mediaș.
Ce amicale va disputa echipa din Mediaș până la startul Ligii 3
Clubul din divizia a treia a comunicat și seria meciurilor amicale, iar în program figurează și un test contra unei formații din Liga 2, CSC Șelimbăr, care va și deschide această perioadă de vară, la 22 iulie.
Apoi, vor urma confruntările de verificare contra CS Universitar Alba Iulia (1 august), CSM Unirea Alba Iulia (15 august) și Viitorul Cluj (22 august).
”(…) Perioada de pregătire va cuprinde mai multe jocuri de verificare, menite să ofere staff-ului posibilitatea de a evalua nivelul echipei înaintea debutului oficial. De menționat, orele și data amicalelor se pot schimba pe parcurs.
Programul meciurilor amicale:
- 22 iulie: ACS Mediaș – CSC Șelimbăr
- 1 august: ACS Mediaș – CS Universitar Alba Iulia
- 15 august: ACS Mediaș – CSM Unirea Alba Iulia
- 22 august: ACS Mediaș – Viitorul Cluj
Primele emoții oficiale vor veni pe 29 iulie, odată cu debutul în noua ediție a Cupei României. În cazul calificării, echipa noastră va evolua în turul al doilea pe 5 august.
Noul sezon al Ligii a III-a este programat să înceapă în perioada 28-29 august, iar echipa noastră își propune să facă un parcurs bun și să reprezinte cu mândrie municipiul Mediaș”, a anunțat ACS Mediaș la 2 iulie.
Anunțuri gratuite din Maramures


