Bibliotecarul și înotătorul de anduranță din Petroșani, Avram Iancu, va încerca în luna august să traverseze Canalul Mânecii în stil bras, fără costum de neopren. Dacă reușește, ar deveni primul român care realizează această performanță.

Încercarea este programată în perioada 19-26 august, iar ziua exactă va fi stabilită în funcție de vreme și de condițiile din mare. Avram Iancu va pleca din Dover, Marea Britanie, alături de echipa sa de suport.

Sportivul își propune să marcheze astfel împlinirea vârstei de 50 de ani și zece ani de la prima sa traversare a Canalului Mânecii. „Acum mi-am propus să traversez Canalul Mânecii în stilul bras, o încercare extrem de dificilă pe care au dus-o la bun sfârșit, până acum, mai puțin de 15 oameni”, a declarat Avram Iancu, citat de Radio România Timișoara.

Traversarea va fi realizată fără costum de neopren și fără ca înotătorul să atingă barca de însoțire. Sunt permise doar slipul, casca și ochelarii de înot, iar stilul bras trebuie menținut pe tot parcursul cursei. Doi observatori oficiali vor monitoriza încercarea.

Avram Iancu estimează că traversarea ar putea dura cel puțin 20 de ore, brasul fiind mai lent și mai solicitant decât crawl-ul. Sportivul spune că, după mai multe ore în apă, una dintre principalele probleme poate fi reprezentată de durerile lombare.

Pentru această încercare, s-a antrenat inclusiv la bazinul din Petroșani, pe lacurile Știurț, Câmpu lui Neag și Colibița, precum și în Marea Neagră.

Avram Iancu a traversat Canalul Mânecii în 2016 și 2024, fără costum de neopren. În 2017 a înotat Dunărea de la izvoare până la Marea Neagră, pe 2.860 de kilometri. Printre performanțele sale se mai numără traversarea Canalului Bristol, a Rinului și a Canalului Main-Dunăre.

În această nouă încercare, sportivul din Petroșani va fi însoțit de fiica sa, Andrada Iancu, și de polisportivul Radu Ileană, din Alba Iulia.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *