Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, anunţă că secţiunea 4 (Tigveni – Curtea de Argeş) de pe Autostrada Sibiu-Piteşti ar putea să fie deschisă cu aproximativ şase luni mai devreme faţă de termenul contractual. Conform contractului, termenul de finalizare a lucrărilor este februarie 2027.
„Dacă se va menţine ritmul actual de lucru, anul acesta se va putea deschide circulaţia pe această secţiune, cu aproximativ 6 luni mai devreme faţă de termenul contractual (februarie 2027). Practic, vom putea circula pe aproximativ 54 km din cei 122 km ai au-tostrăzii Sibiu-Piteşti”, spune Cristian Pistol, joi, într-o postare pe pagina proprie de Facebook.
Valoarea contractului este de 1,678 miliarde de lei (fără TVA), iar finanţarea este asigurată prin Programul Transport 2021-2027.
Sute de muncitori şi utilaje, pe teren
Pe cei 9,86 km ai acestui şantier, antreprenorul austriac (PORR) este mobilizat cu 435 de muncitori şi 150 de utilaje, arată Pistol.
În prezent, se execută lucrări precum aşternerea de pământ vegetal pe taluz şi aşternere fundaţii de balast şi mixturi asfaltice pe terasamente. La cele 12 poduri şi pasaje de pe traseu se montează parapet metalic, rosturi de dilataţie şi se aşterne mixtură asfaltică şi se montează elementele iluminatului rutier şi ITS.
De asemenea, la tunelul Momaia (1.350 m) se montează instalaţii mecanice şi electrice, în timp ce la sensul giratoriu Tigveni s-a finalizat aşternerea mixturii asfaltice.
„În scurt timp, antreprenorul va începe programul de pregătire a personalului CNAIR SA pentru monitorizarea, întreţinerea şi intervenţia la tunelul Momaia, care va beneficia de cele mai moderne sisteme pentru siguranţa traficului (sisteme de detectare şi de evacuare a fumului şi a noxelor, sisteme de evacuare a persoanelor în caz de dezastre, camere de monitorizare a traficului rutier)”, mai precizează Pistol.
Editor : C.S.
Anunțuri gratuite din Maramures


