Echipele proiectantului Autostrăzii Ploiești – Comarnic – Brașov revin pe teren în luna mai, a anunțat secretarul de stat în ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma.

„Compania Națională de Investiții Rutiere și proiectantul au ajuns la un acord pentru poziționarea echilibrată a acestor investigații pe întreg traseul, nu doar pe segmentele ușoare. Asta înseamnă mai multă muncă acum, dar mai puține probleme mai târziu, la execuție.Începând cu luna mai, echipele revin în teren. Ne propunem să recuperăm din întârzieri, să accelerăm etapele de proiectare rămase și să finalizăm proiectarea în 2027. După aceea, vom aproba investiția în Guvern și vom lansa licitația de lucrări.”, a scris Cosma pe pagina sa de Facebook.

– articolul continuă mai jos –

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) și proiectantul Autostrăzii Ploiești – Brașov au ajuns la o înțelegere cu privire la tema geotehnică, așa că studiul de fezabilitate este oficial deblocat și compania este așteptată să intre în teren în perioada următoare pentru elaborarea forajelor, a anunțat recent directorul general al CNIR Gabriel Budescu.

Proiectantul Consitrans a depus încă din februarie 2024 observații pe tema geotehnică, privind forajele care urmează să fie făcute pe traseul autostrăzii. Consitrans a cerut un volum de circa 132.000 de metri de foraje geotehnice, de patru ori mai mare decât ce ofertase inițial. În schimb, CNIR considera justificat un maxim de 46.000 de metri pentru faza de studiu, diferența generând un conflict contractual.

Studiul de fezabilitate era așadar blocat din cauza divergențelor între proiectant și CNIR.

Gabriel Budescu susține acum că CNIR a ajuns la o înțelegere cu proiectantul.

„Eram într-un blocaj cu prestatorul în ce privește execuția forajelor. Divergențele între noi și prestator erau unde să fie făcute forajele și până la ce adâncime, astfel încât să ne încadrăm în totalul metrilor liniari de foraj prevăzuți în acest contract. Ei încercau să își maximizeze contractul, să îl execute în zonele cele mai ușoare. După lungi negocieri cu prestatorul, am reușit pe 16 aprilie să aprobăm tema geotehnică – eram într-un impas în acest contract. Am ajuns la o înțelegere cu prestatorul, am aprobat tema geotehnică. Noi am impus ca aceste foraje să fie executate pe întreg aliniamentul, astfel încât să avem o informație cât mai corectă, pentru a defini un studiu de fezabilitate cât mai corect, în baza căruia să putem merge mai departe. Contractul pentru studiul de fezabilitate merge mai departe”, a declarat Gabriel Budescu, la emisiunea „Drumurile noastre” de la B1 TV.

Budescu susține că, în urma negocierilor, a fost stabilită poziția fiecărui foraj prin raportare la structurile și tunelurile proiectate pe aliniament, de la Ploiești până la Brașov.

„Am ajuns la o înțelegere. Acum așteptăm din partea lor să ne comunice când vor intra efectiv în teren”, a transmis șeful CNIR.

El nu a mai precizat un termen pentru finalizarea studiului de fezabilitate, însă a precizat că ar trebui să fie finalizat la final de 2026 – început de 2027, maxim la jumătatea anului 2027.

Compania de Investiții Rutiere a aplicat recent și penalizări proiectantului. Budescu a explicat că acestea au fost aplicate pentru că au fost implicați prestatori care nu erau declarați în acest contract. „Contractul nu permite decât subcontractori declarați”, a precizat el. Budescu susține că proiectantul a contestat aceste penalități, dar oricum scopul este de a duce autostrada către execuție.

În ce privește costul estimat al autostrăzii, Budescu a explicat că la partea de analiză multi-criterială de traseu estimarea este de 5,6 miliarde de euro, însă valoarea finală va fi cunoscută la finalul studiului de fezabilitate.

Stadiul la zi: studiul de fezabilitate durează mai mult decât construcția

La începutul anului 2021, licitația pentru elaborarea proiectului tehnic a fost atribuită firmei Consitrans.

Valoarea contractului era de 46.554.284,02 lei fără TVA, obiectivul fiind finanțat din Fonduri Europene Nerambursabile.

Durata de realizare a serviciilor de proiectare era:

  • 30 de luni pentru Revizuirea/Completarea Studiului de Fezabilitate;
  • 6 luni pentru realizarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC);
  • 6 luni pentru Elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție (PTE).”

Studiul de Fezabilitate trebuie să cuprindă o analiză multicriterială a variantelor de traseu, un studiu de trafic pentru o perioadă de perspectivă de 30 de ani și investigații de teren (geotehnice, hidrologice, topografice, arheologice etc). Contractul va cuprinde și o evaluare a impactului asupra mediului, o analiză cost-beneficiu și realizarea unui model financiar al proiectului.

Termenul inițial de predare a studiului de fezabilitate era septembrie 2024.

Elaborarea studiului de fezabilitate pentru Autostrada A3 Ploiești – Brașov a ajuns astfel să dureze peste 60 de luni, mai mult decât construcția propriu-zisă.

Anul trecut, Gabriel Budescu a declarat că studiul de Fezabilitate pentru Autostrada A3 Ploiești – Brașov ar putea fi gata până la finalul anului 2026.

Însă Consitrans, proiectantul A3 Ploiești – Brașov, estima, pentru Economica.net, că ar putea preda studiul de fezabilitate necesar construirii celei mai așteptate autostrăzi din România până în toamna anului viitor.

După finalizarea studiului de fezabilitate de către Consitrans, CNIR poate decide continuarea contractului cu această companie pentru întocmirea proiectului tehnic sau poate lansa la licitație separat proiectarea și execuția A3 Ploiești – Brașov.

Asociația non-guvernamentală Construim România a atras atenția că întârzierile în derularea acestui proiect vor cauza pierderi economice și mai mari pe termen lung. Lipsa progresului se reflectă direct în menținerea congestiei severe de trafic, cu pierderi importante de timp pentru utilizatori și cu un impact negativ semnificativ asupra mobilității și calității vieții în zonă, subliniau cei de la Construim România. Aceștia propuneau inclusiv rezilierea contractului cu Consitrans, în situația nesoluționării dezacordului privind forajele necesare realizării studiului de fezabilitate.

Până acum, din Autostrada Ploiești Brașov a fost construit un segment de doar 6,3 km (Râșnov-Cristian), porțiune inaugurată în decembrie 2020. Gabriel Budescu, CNIR, spunea că instituția își propune să lanseze în licitație și sectorul de Autostradă Cristian – Codlea.

Problema însă rămâne, deoarece ambuteiajele au loc în dreptul stațiunilor de pe Valea Prahovei.

 

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *