Președintele organizației Mureș a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), deputatul Răzvan Biro, a declarat, vineri că nicio persoană din județ, care a semnat contracte de înscriere în Planul Simion pentru case la 35.000 de euro, nu s-a plâns sau nu a plecat din partid, întrucât toți ar fi înțeles că a fost vorba despre un contract de angajament politic.

‘Absolut nimeni nu și-a manifestat în județul Mureș o astfel de plângere față de noi, pentru că membrii și simpatizanți noștri au înțeles foarte bine că acela a fost un contract de candidat prin care își asuma susținerea unui proiect (…). Noi ne-am promovat proiectul și ideea, cum încercăm fiecare proiect să-l promovăm, dar una este angajamentul, alta este promovarea angajamentului. Dar, încă o dată, s-a indus chestiunea că este un contract de achiziție a casei. Nu este un contract de achiziția casei, este un contract de angajament politic. Aici a fost neînțelegerea indusă oarecum de către unii, mai puțini binevoitori, dar noi, la Mureș, nu am avut astfel de plângeri, nu s-au retras pe aceste considerente’, a susținut deputatul Răzvan Biro, într-o conferință de presă.

Liderul AUR Mureș a răspuns unei întrebări referitoare la decizia unor membri AUR de a se retrage din partid pe motiv că urmările semnării acelor contracte nu au fost conform așteptărilor.

‘Un proiect care, din păcate, a fost dus în derizoriu de opozanții politici. Un proiect care a fost susținut și în alte țări. Din păcate, prin prisma unor fel și fel de artificii tehnico-mediatice, a fost scos din context o declarație a președintelui partidului. Proiectul AUR rămâne în continuare unul cât se poate de necesar societății noastre, în care tot mai mulți tineri pleacă din România pentru că devine din ce în ce mai greu să accesăm un credit, devine din ce în ce mai greu să agonisim pentru a ne cumpăra o locuință. Credem că statul ar putea juca un rol în acest sens. Noi am și demonstrat propriu-zis, construind o casă de la zero, că se poate construi cu 35.000 euro un apartament sau locuință de 50 mp util, nu este absolut nimic ieșit din comun din chestiunea asta. Iar membrii noștri au înțeles, nu a fost, cum se tot rostogolește, un plan de marketing’, a afirmat Răzvan Biro.

La rândul său, senatorul AUR Mureș, Cristian Vântu, a spus că aceia care au semnat contractele și-au asumat prin acestea că ar fi avut locuințele respective doar dacă George Simion ar fi ajuns președintele României.

‘Am avut dezvoltatori chiar din Târgu Mureș, pe care dumneavoastră îi cunoașteți, care ne-au spus clar atunci ‘cu 28.000 euro, nu cu 35.000, îți fac acea casă dacă îmi dai utilitățile și spațiu’, iar președintele George Simion asta a spus: ‘voi face acest lucru dacă voi câștiga’. Păi deocamdată, din păcate, președintele George Simion nu a câștigat alegerile. Deci, dacă se oferă spațiu și utilitățile, întrebați orice dezvoltator care lucrează acum în Târgu Mureș dacă poate să facă și la ce cost. Și vă spun că prețul este undeva la 28.000 euro. Asta înseamnă încă 7.000 euro pe care poate să-i aibă profit dezvoltatorul respectiv. Deci prețul este absolut rezonabil, iar cei care au fost aici și au semnat contractele, eu eram de față, au semnat contractele exact în aceste condiții, că vor avea, respectivele locuințe în măsura în care George Simion ajunge președintele României. Din nefericire și din motive subiective, nu a ajuns încă’, a afirmat senatorul Cristian Vântu. AGERPRES / (A – redactor: Dorina Matiș, editor: Marius Frățilă, editor online: Simona Aruştei)

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *