La Trafic Sport, cu Horațiu Sima și Răzvan Toma, stăm de vorbă cu Gheorghe Tadici, antrenor de handbal.

“A fost primul succes internațional al echipei din Zalău. Da, așa este, a fost practic primul mare succes. Vorbim despre o perioadă cu 19 participări în Cupele Europene, însă trebuie să precizez că Zalăul mai jucase și alte finale, inclusiv o finală de Cupa EHF, și ajunsese de trei ori în semifinale. Am avut rezultate importante, chiar și în Liga Campionilor. Noi am deschis seria, fiind prima echipă din România care s‑a calificat în grupele Ligii Campionilor. Dar, într‑adevăr, aceea a fost singura cupă europeană câștigată — nu doar pentru noi, ci pentru întreg județul Sălaj și pentru sportul sălăjean.

A rămas o amintire frumoasă. Erau vremuri frumoase, când în Cupele Europene, la echipele din România, evoluau exclusiv jucătoare românce. De aceea și echipa națională avea, la toate turneele, reprezentări de succes.

am avut o evoluție foarte bună

Obiectivul nostru atunci a fost să ajungem în semifinale. Am ajuns în semifinale și am avut o evoluție foarte bună. Fetele și‑au dorit enorm, iar noi, toți cei din jurul echipei, ne gândeam că ar fi extraordinar să jucăm finala la Zalău. În perioada aceea nu existau cerințele stricte ale Federației Europene de Handbal — tribună pe ambele părți, peluze, tot felul de condiții care au apărut abia în ultimii ani.

Am avut ocazia să jucăm prima manșă a finalei la Zalău, într‑o sală arhiplină, nu aveai unde arunca un ac. A doua manșă, din păcate am pierdut‑o la un gol și a trebuit să o disputăm la Oradea, tocmai din cauza vizibilității și a lipsei tribunelor pe ambele părți la sala noastră. Oricum, echipa era într‑o formă excelentă.

Dintre jucătoarele pe care le‑am enumerat, multe erau localnice din Zalău. Olimpia Vereș, campioană mondială de tineret cu generația 1995–1996 în Brazilia, era una dintre ele. În total vreo șase‑șapte jucătoare proveneau direct de la Școala Sportivă Zalău.”

Ascultă tot interviul aici:

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *