Articol disponibil în:

Magyar Română

Inspectoratul de Poliție Județean Harghita atrage atenția cetățenilor asupra unor noi metode de înșelăciune care circulă tot mai frecvent în mediul online și prin intermediul telefoniei mobile. Este vorba despre mesaje SMS sau mesaje transmise prin aplicații de comunicare, în care destinatarii sunt anunțați că ar avea amenzi neachitate.

Potrivit polițiștilor, mesajele sunt concepute astfel încât să creeze presiune și un sentiment de urgență. În conținutul acestora apar formulări precum „termenul de plată se apropie”, „penalizare suplimentară”, „proceduri de executare silită” sau „afectarea istoricului de credit”.

În cele mai multe cazuri, aceste mesaje conțin link-uri către pagini care imită site-uri oficiale. Sub pretextul achitării unei amenzi, utilizatorilor li se solicită introducerea unor date personale sau bancare.

IPJ Harghita reamintește cetățenilor că Poliția Română nu transmite mesaje SMS prin care solicită accesarea unor link-uri pentru plata amenzilor și nu cere furnizarea de date bancare sau personale prin aplicații de mesagerie.

Pentru a nu deveni victime ale unor astfel de fraude, polițiștii recomandă:

  • verificarea cu atenție a sursei mesajelor primite;
  • atenție la greșelile de exprimare și la adresele web suspecte;
  • evitarea accesării link-urilor primite de la expeditori necunoscuți;
  • necomunicarea datelor personale, a parolelor sau a informațiilor bancare;
  • verificarea eventualelor sancțiuni doar prin canale oficiale.

Polițiștii recomandă cetățenilor să manifeste prudență sporită în mediul online și să informeze și persoanele vulnerabile cu privire la aceste metode de înșelăciune.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *