Asociaţia Pro Infrastructură anunţă, luni, că s-a emis autorizaţia de construire necesară şi se poate intra în teren şi pe secţiunea defileului dintre Vadu Crişului şi Poieni, parte din lotul 3 al căii ferate Cluj-Napoca-Oradea (Episcopia Bihor), după doi ani de poticneală birocratică, după ce instituţii ale statului s-au contrat.
”După o îndelungă poticneală birocratică, în 27 martie 2026 s-a emis autorizaţia de construire necesară şi în sfârşit se poate intra în teren şi pe secţiunea defileului dintre Vadu Crişului şi Poieni, parte din lotul 3 al căii ferate Cluj-Napoca-Oradea (Episcopia Bihor). Vă reamintim că aici guvernul (CFR) s-a certat doi ani de zile cu… guvernul (Apele Române), cu largul concurs al consultantului Egis, pe tema nivelului de inundaţii la care ar fi trebuit să se proiecteze calea ferată. Nu s-a ajuns la niciun compromis şi până la urmă a rămas aşa cum a zis CFR de la bun început. Timp şi mai ales bani PNRR pierduţi”, au scris, luni seară, pe Facebook, reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură.
Potrivit acestora, sacă sectorul Aleşd-Vadu Crişului, 15 kilometri, este aproape gata pe un fir, ”pe defileu deocamdată natura este mult mai spectaculoasă decât şantierul”: ”Aici va fi nevoie de consolidări extinse: timp şi forţă de muncă deloc de neglijat”.
”În zona Negreni se vede o porţiune cu şină şi traverse vechi. Cel mai probabil acolo este vorba de un segment cu apărări de mal care nu va fi gata în termenele PNRR, dar constructorul FCC doreşte să aibă continuitate pe linie. Aşteptăm mobilizarea promisă de asocierea spaniolo-turcească FCC-Gülermak care până acum a atacat doar zonele uşoare astfel încât să se atingă cerinţa renegociată din PNRR: în august 2026 sistemul şină-traversă să fie pus în teren pe jumătate din cei aproape 53 de kilometri ai lotului, adică pe vreo 26 km”, au mai scris reprezentanţii ONG-ului.
Potrivit acestora, CFR a raportat în martie 2026 un progres fizic de 19,7%, per total.
Contractul pentru cei 52,74 kilometri între Aleşd şi Poieni în valoare de 2,11 miliarde lei fără TVA a fost primul de pe cele 4 loturi ale liniei Cluj-Oradea care a fost semnat, în 10.11.2022, şi prevede 6 luni de proiectare şi alte 36 pentru execuţia lucrărilor. Ordinul de începere a fost emis în 16.01.2023.
Anunțuri gratuite din Maramures


