Muscelul ARO Câmpulung a câștigat cu 3-1 (1-0) în deplasare cu Sepsi OSK, vineri, 30 octombrie, în etapa a 11-a din Seria 2 a Ligii 3. Marian Dinu a înscris de două ori, iar Takayuki Seto a contribuit cu un gol la victoria formației pregătite de Alin Popescu.

Argeșenii au deschis scorul în minutul 34, prin Marian Dinu, și au intrat la pauză în avantaj, 1-0.Gazdele au egalat imediat după reluare, în minutul 48, în urma unui autogol al portarului Borislav Rotaru. ARO a reacționat și a revenit la conducere șase minute mai târziu, când Takayuki Seto a înscris pentru 2-1.

Marian Dinu(foto) a stabilit scorul final în minutul 74, reușind astfel dubla și asigurând toate cele trei puncte pentru echipa din Câmpulung.

Succesul de la Sfântu Gheorghe vine după înfrângerea cu 1-2 suferită în etapa precedentă, pe Stadionul Muscelul, în fața formației Inter Stars 2020.

CASETA TEHNICĂ · LIGA 3 · SERIA 2 · ETAPA 11

SEPSI OSK – MUSCELUL ARO CÂMPULUNG 1-3 (0-1)

30 octombrie 2026 · 15:00 · Baza Sportivă Sepsi OSK, Sfântu Gheorghe

Au marcat: Borislav Rotaru 48 (autogol) / Marian Dinu 34, 74, Takayuki Seto 54

SEPSI OSK

Mátyás Bartha – David Brădeanu, Ianis Spînu (David Diaconu 81), Sorin Matei (Zsolt Butyka 73), Nikita Șarpe, Darius Silaghi (Arthur Feder 81), Petru Păcurar, Raul Cantauz (Cristian Galaju 64), Norbert Kocsis (cpt.), Mario Giosanu, Rareș Radovan (Vlad Ghimbășan 64)

Antrenor: Sandor Nagy

MUSCELUL ARO CÂMPULUNG

Borislav Rotaru – Ionuț Doinea, Flavius Stăncescu (Radu Maria 83), Takayuki Seto, Valentin Coșereanu (Constantin Pia 76), Ionuț Jenaru (cpt., Mario Iordache 83), Ionuț Oprescu, Marian Dinu, Radu Dumitru (Nicolas Bornescu 67), Marian Ghiță, Darius Ciurea (Albert Jarcă 76)

Antrenor: Alin Gheorghe Popescu

Arbitru: Gabriel Chelba (Suceava)
Asistenți: Andrei Pișta, Andrei Ionesi (ambii Suceava)
Arbitru de rezervă: Mattia Grigorean (Suceava)
Observator arbitri: Zoltan Tamas (Harghita)
Delegat de joc: Dorel Popa (Dâmbovița)

Prin victoria de la Sfântu Gheorghe, ARO Câmpulung își revine după eșecul din etapa precedentă și obține un nou succes în deplasare, după cel înregistrat la Brașov, cu Kids Tâmpa, scor 2-1.În clasament echipa din Câmpulung se află pe locul al șaselea cu 16 puncte, dar mai sunt de disputat 4 meciuri din această rundă.

Împarte știrea cu prietenii

Link copiat!

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *