Aproximativ 300.000 de persoane, inclusiv preşedintele Ungariei, Sulyok Tamás, sunt aşteptate la tradiţionalul pelerinaj de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 23 mai, este dedicat Fecioarei Maria şi atrage anual credincioşi din întreaga lume
Primarul Korodi Attila a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că oraşul este pregătit pentru acest mare eveniment religios, pregătirile pentru organizare fiind pe ultima sută de metri.
„Este o bucurie să putem să anunţăm că suntem pregătiţi pentru primirea pelerinilor. (…) Suntem în Săptămâna Mare a sărbătorii Rusaliilor de la Şumuleu Ciuc. Aşteptăm 300.000 de pelerini care, an de an, prin prezenţa lor, ne bucură foarte mult. Este un moment foarte special pentru viaţa comunităţii din Ciuc, dar şi pentru comunitatea din această zonă”, a declarat Korodi Attila.
Primarul a subliniat că pelerinajul este cel mai complicat eveniment din punct de vedere logistic şi al siguranţei publice organizat de municipalitate, dar că Primăria este pregătită, cu sprijinul poliţiei, jandarmeriei, pompierilor, echipelor medicale şi voluntarilor.
Korodi a lansat şi în acest an un apel către participanţi să aibă grijă unii de ceilalţi şi să respecte regulile organizatorilor, pentru ca pelerinajul să se desfăşoare în siguranţă şi să fie un adevărat moment de bucurie.
„Rugămintea noastră este ca, în momentul în care vedem un pelerin care nu se simte bine sau are nevoie de ceva, automat să ajutăm, să întrebăm, să vedem dacă putem să ajutăm. Pentru că aşa ajunge informaţia şi la acele instituţii care ajută organizatorii să avem siguranţă totală”, a spus primarul din Miercurea-Ciuc.
Prezent la conferinţa de presă, rectorul Bisericii franciscane de la Şumuleu Ciuc, părintele Timár Sándor Asztrik, a prezentat programul liturgic al evenimentului.
Acesta a anunţat că vineri pelerinii veniţi cu trenul din Ungaria vor participa la o slujbă, iar seara va avea loc liturghia de deschidere a pelerinajului.
Sâmbătă, liturghia solemnă va fi oficiată în şaua dintre dealurile Şumuleu Mare şi Şumuleu Mic, predica urmând să fie rostită de episcopul Székely János, preşedintele Conferinţei Episcopale Catolice din Ungaria.
Potrivit sursei citate, la pelerinaj vor participa aproximativ 300 de preoţi, unii dintre ei asigurând spovedirea credincioşilor, atât în faţa bisericii, cât şi pe dealul Şumuleu.
Părintele Timár Sándor Asztrik a confirmat că la eveniment vor fi prezenţi ca pelerini şi preşedintele Ungariei, Sulyok Tamás, împreună cu fostul preşedinte, Áder János.
„Aşa am fost anunţaţi că va fi prezent domnul Sulyok Tamás, preşedintele Ungariei, şi fostul preşedinte al Ungariei, domnul Áder János”, a spus rectorul bisericii franciscane de la Şumuleu Ciuc.
Acesta i-a îndemnat pe pelerinii care vin să se roage să aibă „inima deschisă şi mâinile goale”, pentru a primi darurile spirituale.
Motto-ul pelerinajului din acest an, inspirat din gândirea Sfântului Maximus, este: „Prin botez, Cristos merge înaintea noastră, ca poporul creştin să-L urmeze cu credinţă”.
Evenimentul include şi un pelerinaj ecvestru, la care participă aproximativ 400 de călăreţi, care vor ajunge la locul procesiunii vineri seara.
Pelerinajul ecvestru are o simbolistică aparte, legată de episcopul Márton Áron.
Primarul Korodi Attila a explicat că, în anul 1949, autorităţile comuniste au vrut să-l aresteze pe episcopul Márton Áron chiar în timpul pelerinajului de la Şumuleu-Ciuc. Acesta a ajuns călare la locul evenimentului şi a fost protejat de zeci tineri din zona Ghimeş, fiind arestat mai târziu, după ce s-au încheiat sărbătorile de Rusalii.
„Simbolistica pelerinajului ecvestru este cumva legată şi de ce a însemnat pentru noi Márton Áron, ca episcop, pentru secui, pentru transilvăneni, indiferent de naţionalitate, pentru că a fost un episcop aparte, care a reuşit să aducă aproape toate comunităţile”, a punctat Korodi Attila.
În timpul conferinţei de presă au fost prezentate restricţiile de trafic şi măsurile organizatorice luate pentru ca procesiunea să se desfăşoare în bune condiţii.
De asemenea, primarul a precizat că sunt monitorizate atent exemplarele de urs aflate în pădurile din zona pelerinajului, urmând să se organizeze o goană, cel mai probabil în ziua evenimentului, pentru a asigura atât siguranţa participanţilor cât şi a animalelor sălbatice.
Korodi a vorbit şi de evenimentele culturale şi comunitare conexe, organizate în această săptămână.
Pelerinajul de la Şumuleu Ciuc are o istorie de aproape 460 de ani şi are în centrul său statuia făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, aflată în biserica franciscană.
Potrivit legendei, în anul 1567 principele Transilvaniei, Ioan Sigismund, ar fi încercat să le impună unitarianismul credincioşilor romano-catolici din scaunele secuieşti Ciuc, Gheorgheni şi Caşin şi oamenii spun că doar cu ajutorul statuii făcătoare de minuni au reuşit să se opună şi să îşi păstreze credinţa strămoşească.
În memoria acestui eveniment istoric, de atunci, în fiecare an, în sâmbăta Rusaliilor, catolicii din întreaga lume, majoritatea de origine maghiară, vin în pelerinaj la Biserica Sfintei Fecioare Maria din Şumuleu Ciuc şi participă la slujba în aer liber.
Sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc a fost vizitat, pe 1 iunie 2019, de Papa Francisc, care a oficiat o slujbă închinată Fecioarei Maria, cu acest prilej fiind scoasă din biserică statuia făcătoare de minuni a Maicii Domnului pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial. AGERPRES
Anunțuri gratuite din Maramures


