Dinamo a obținut prima victorie din play-off-ul SuperLigii României chiar în fața liderului U Cluj. „câinii roșii” s-au impus cu 2-1 pe Arena Națională și rămân în lupta pentru clasarea pe locurile care duc în preliminariile cupelor europene. Președintele clubului, Andrei Nicolescu, a intrat în direct la FANATIK SUPERLIGA și a analizat succesul echipei sale.

Dinamo, victorie mare împotriva liderului U Cluj. Prima reacție a lui Andrei Nicolescu

Andrei Nicolescu recunoaște că meciul a fost decis de două execuții superbe ale lui Cătălin Cîrjan și Alexandru Musi. Cei doi jucători de la Dinamo au reușit să trimită mingea în poartă în repriza a doua. Până la final, U Cluj a redus din diferență, însă nu a fost suficient pentru echipa antrenată de Cristiano Bergodi.

„Adrenalina a fost sus. E un sentiment plăcut. Trebuie să fim conștienți de moment și să îl tratăm cum trebuie. Dinamo are niște copii în echipă. E greu să gestioneze ei momentul optim. Trebuie înțeleși. Au talent și își doresc foarte mult, dar partea mentală e grea. Nu am văzut mult fotbal până la pauză. Meciul a fost deblocat de două execuții. Așa am câștigat noi meciul. Trebuie să fim realiști. Mă bucur foarte mult și pentru Musi și pentru Cîrjan. Au mai multă nevoie ca oricând să înscrie astfel de goluri”, a precizat Andrei Nicolescu la FANATIK SUPERLIGA.

Cătălin Cîrjan, lăudat de Andrei Nicolescu. Unde mai trebuie să lucreze căpitanul de la Dinamo

Președintele clubului din Ștefan cel Mare a vorbit și despre căpitanul Cătălin Cîrjan, cel care a deschis scorul pe Arena Națională în confruntarea cu U Cluj. Mijlocașul a fost intens criticat în ultima perioadă pentru lipsa sa de reușite, însă le-a închis gura contestatarilor cu un gol de excepție.

„Am remarcat și eu. Cineva a ales să facă mișto de Cătălin. E un proces prin care trece. Luptă cu criticile. Văd o evoluție. Nu mai ia totul prea personal. Au fost momente grele în ultimele săptămâni. Am discuții cu el. Trebuie să lase în urmă criticile și să se concentreze pe ce are de făcut. Asta e important”, a adăugat Andrei Nicolescu.

Care este situația medicală a lui Musi

Pe final, acesta a analizat și situația medicală a lui Alex Musi. Extrema „câinilor” a recunoscut la finalul jocului cu U Cluj că simte dureri și a acuzat o pubalgie: „Nu ai cum să gestionezi ușor o astfel de situație. Sunt jucători care au suferit din cauza unei astfel de probleme. Trebuie să gestioneze durerea.

E greu de explicat. Au avut și Opruț, și Mazilu, și Caragea. E o durere care nu se vede, dar se simte. Trebuie gestionată foarte bine. Fiecare corp reacționează diferit. Opruț a jucat mult timp cu durerea asta”.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *