Sepsi – Universitatea Craiova a tras cortina peste etapa cu numărul 13 din SuperLiga. Duelul de la Sfântu Gheorghe a avut o singură echipă la timonă: „Știința”.
Alex Cicâldău a anunțat obiectivul Craiovei, după 5-0 cu Sepsi
Romanchuk a deschis tabela de scor încă din minutul 2, ca ulterior să urmeze „dubla” lui Al Hamlawi. Intrat pe teren în a doua repriză, Elisor a punctat și el de două ori, iar la final scorul era de 0-5 în dreptul oltenilor.
Alex Cicâldău a fost integralist în partida de la Sfântu Gheorghe, reușind să paseze decisiv la golul lui Romanchuk și la primul înscris de Elisor. La scurt timp după fluierul final, mijlocașul a expus că obiectivul echipei este să câștige meci și să ajungă cât mai departe în competițiile în care este angrenată.
„Sigur, este unul dintre obiective (n.r. să câștigăm meci de meci). Ne simțim bine, ne bucurăm, pentru că, pe măsură ce trece timpul, ne simțim tot mai bine și ne înțelegem tot mai bine între noi.
Avem un program încărcat, dar l-am gestionat foarte bine. Vrem să mergem cât mai departe pe toate cele trei fronturi (n.r. campionat, Cupa României și Conference League)”, a spus Cicâldău la flash-interviu.
- 2,5 milioane de euro este cota lui Alex Cicâldău
Universitatea Craiova, pe locul 2 în SuperLiga
În urma victoriei de la Sfântu Gheorghe, „Știința” a urcat pe locul secund în ierarhie, cu 29 de puncte. Oltenii au profitat astfel de pasul greșit făcut de Rapid, giuleștenii cedând în această etapă contra FCSB, scor 1-4.
Anunțuri gratuite din Maramures


