Actualitate

Suspectul, aflat într-un tren care circula spre Brașov, a fost prins de polițiști după mobilizarea echipajelor pirotehnice și a forțelor de ordine.

Momente de panică au avut loc luni după-amiază după ce un bărbat a sunat la 112 și a amenințat că Cluj Arena și Gara Cluj-Napoca vor fi aruncate în aer. | Foto: Facebook Cluj Arena/ Facebook CFR Călători

 

 

 

Momente de panică au avut loc luni după-amiază după ce un bărbat a sunat la 112 și a amenințat că Cluj Arena și Gara Cluj-Napoca vor fi aruncate în aer.

 

Potrivit surselor judiciare citate de stiripesurse.ro, apelul a fost făcut de pe un număr cu cartelă prepay, iar autoritățile au intrat imediat în alertă.

Echipaje pirotehnice trimise la Cluj Arena

Datele de localizare au arătat că apelantul se afla în mișcare, existând suspiciunea că acesta călătorea cu un tren care circula spre localitatea Rupea.

În paralel, la Cluj Arena a fost trimis un echipaj pirotehnic din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, iar la Gara Cluj-Napoca au intervenit polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca.

Anchetatorii au verificat rapid zonele vizate de amenințare pentru a elimina orice pericol.

Suspectul a fost prins într-un tren 

În urma verificărilor, polițiștii de la Transporturi Brașov au reușit să identifice și să oprească suspectul în trenul IC531, în zona localității Beia. Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, a fost coborât din tren și dus la Postul de Poliție Transporturi Feroviare Rupea pentru continuarea cercetărilor.

Până în acest moment, autoritățile nu au comunicat dacă în urma verificărilor au fost descoperite materiale explozive sau dacă amenințarea a fost una falsă.

CITEȘTE ȘI:



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *