Alba: Urs semnalat la Săsciori; a fost emis un mesaj RO-ALERT

Prezența unui urs a fost semnalată miercuri seara în Săsciori, o localitate de pe Valea Sebeșului, fiind emis mesaj RO-ALERT pentru prevenirea populației din zonă.

‘În localitatea Săsciori a fost semnalată prezența unui urs. La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de talie mare’, a transmis, miercuri seara, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Alba, Raul Crișan.

Pentru prevenirea apariției unor situații de risc la adresa sănătății, integrității sau chiar a vieții populației din zonă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Alba a emis mesaj RO-ALERT. AGERPRES / (AS – redactor: Marinela Brumar, editor: Marius Frățilă, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 22


Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *