Circulația pe A1 pe sensul de mers Deva – Sibiu a fost deviată miercuri seara prin nodul rutier Sebeș, situat la kilometrul 304, în urma accidentului produs la kilometrul 299, după ce o cisternă încărcată cu acid sulfuric s-a răsturnat.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a informat, miercuri seara, că pe autostrada A1 Sibiu-Deva, la kilometrul 299+800 de metri, în zona municipiului Sebeș, un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă cisternă, încărcată cu acid sulfuric, care circula pe sensul de mers Sibiu-Deva, a colizionat parapetul median și s-a răsturnat în afara părții carosabile, pe direcția de deplasare Deva-Sibiu.

‘Având în vedere natura substanței transportate, circulația rutieră este oprită pe sensul de mers Deva – Sibiu, fiind deviată prin nodul rutier Sebeș, situat la kilometrul 304, până la evaluarea riscurilor de către echipajele specializate. Se estimează reluarea normală a circulației după ora 23:30’, a transmis Centrul INFOTRAFIC.

În urma accidentului, conducătorul ansamblului de vehicule a rămas încarcerat.

‘Persoana a fost descarcerată și predată echipajelor medicale, conștientă, cooperantă’, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Alba, Alex Crișan.

Se intervine în continuare pentru izolarea zonei până la efectuarea cercetării la fața locului de către echipajul CBRN.

Potrivit reprezentantului ISU Alba, la locul producerii accidentului au fost luate toate măsurile de protecție necesare, iar personalul aflat la fața locului intervine doar cu echipamente specifice adecvate.

La locul accidentului intervin pompieri din Alba și un echipaj CBRN din cadrul ISU Sibiu.

În urma recunoașterii în teren, nu s-a constatat că există scurgeri de acid sulfuric de la cisternă.

Se acționează cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare si un echipaj de prim ajutor. AGERPRES / (AS – redactor: Marinela Brumar, editor: Marius Frățilă, editor online: Andreea Preda)

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *