Guvernul a aprobat acordarea de ajutoare de urgenţă în valoare totală de peste 2,1 milioane de lei pentru 479 de familii şi persoane singure, care fie se află în situații de necesitate cauzate de incendii, fenomene meteorologice periculoase, accidente, probleme grave de sănătate, fie în alte situații care pot conduce la apariţia sau agravarea riscului de excluziune socială.
Astfel, potrivit unui comunicat al Executivului, suma de 732.000 de lei a fost alocată pentru 116 familii şi persoane singure afectate de incendii, din judeţele Alba, Argeş, Bacău, Botoşani, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea, care nu îşi pot repara sau reface locuinţele din veniturile proprii. De asemenea, 56.000 de lei au fost alocaţi pentru opt familii şi persoane singure din judeţele Olt şi Vâlcea, afectate de alunecări de teren, 7.000 de lei pentru o familie din judeţul Argeş, a cărei locuinţă a fost afectată de fenomene meteorologice periculoase, respectiv vijelii puternice, iar 10.000 de lei pentru o familie din judeţul Suceava, care se confruntă cu o situaţie de necesitate generată de un accident rutier grav suferit de unul dintre membrii familiei.
Totodată, suma de 1.379.600 de lei a fost alocată pentru 353 de familii şi persoane singure aflate în situaţii deosebite determinate de starea de sănătate sau de alte cauze care pot conduce la apariţia ori sporirea riscului de excluziune socială. Beneficiarii provin din judeţele Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, precum şi din municipiul Bucureşti. Printre situaţiile pentru care se acordă sprijin se numără cazurile de boli oncologice, afecţiuni cardiovasculare, degenerative, respiratorii şi genetice, afecţiuni psihice, cazuri de transplant de organe şi alte boli severe care necesită tratamente de lungă durată, intervenţii chirurgicale sau servicii de recuperare medicală.
Sprijinul financiar se alocă din bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale.
Prin acordarea acestor ajutoare de urgenţă, Guvernul urmăreşte reducerea impactului social şi material al situaţiilor deosebite, sprijinirea persoanelor şi familiilor vulnerabile şi prevenirea agravării riscului de excluziune socială.
Anunțuri gratuite din Maramures


