Aeroportul Transilvania Târgu Mureș pregătește modernizarea balizajului care ghidează aeronavele la decolare și aterizare. Pentru asta, primul pas a fost lansarea licitației pentru realizarea documentației tehnice care va sta la baza investiției. Contractul are o valoare estimată aproximativ 300.000 de lei și va fi plătit din fondurile proprii ale aeroportului.
Legat de investiție, documentele precizează că este vorba despre sistemul de balizaj de categoria II OACI (Organizația Aviației Civile Internaționale). Un astfel de sistem permite aterizarea avioanelor în condiții de vizibilitate redusă (de exemplu pe ceață) mai ușor decât sistemele de categorie inferioară.
Contractul de acum nu finanțează lucrările propriu-zise, ci pregătirea lor. Firma câștigătoare va face așadar expertiza tehnică a sistemului actual, studiile topografice și geotehnice, documentațiile pentru avize și autorizații, documentația de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI), devizul general și analiza cost-beneficiu precum și un plan de etapizare a lucrărilor, astfel încât zborurile să fie afectate cât mai puțin.
Proiectantul va avea la dispoziție 150 de zile de la ordinul de începere ca să predea documentațiile.
Anunțuri gratuite din Maramures


