Pilotul Adrian Teslovan a fost marele câștigător al ediției din acest an a „Trofeului Mihai Leu” de la Hunedoara, competiție desfășurată în cadrul Campionatului Național de Super Rally.

La volanul unui Hyundai i20 N Rally2, Adrian Teslovan a dominat întrecerea de la antrenamente și până la manșele de concurs. După o finală spectaculoasă, pilotul și-a adjudecat victoria, obținând astfel primul său succes la open într-o etapă de Super Rally. Podiumul competiției a fost completat, în premieră, de Valentin Porcișteanu, pe o Skoda Fabia R5, și de Călin Bucur, pe un model similar, Skoda Fabia R5.

Tată și fiică, împreună în competiție

În aceeași competiție s-a regăsit și Alexandra Teslovan, fiica învingătorului. La numai 19 ani, tânăra a obținut cel mai bun timp de la antrenamente după primele trei manșe, coborând ștacheta la 02:38,054.

Competiția, organizată în memoria legendarului campion Mihai Leu, a transformat centrul municipiului Hunedoara într-un adevărat spectacol al vitezei. Evenimentul, al cărui start festiv a fost dat vineri seară, a reunit unii dintre cei mai valoroși piloți din țară, demonstrând, încă o dată, că moștenirea lăsată de Mihai Leu continuă să inspire generații întregi de sportivi și pasionați ai motorsportului.

Pe același subiect: „Trofeul Mihai Leu”: Emoție și spectacol în centrul Hunedoarei, în memoria marelui campion

„Felul în care Mihai reuşeşte să adune oamenii chiar şi după ce a trecut în eternitate este absolut fabulos! Oameni din toată ţara dar şi din Hunedoara, oameni care l-au admirat şi iubit, şi-au dat întâlnire vineri seara pe Pietonala Corvin şi sâmbătă pe traseul de concurs. Iar asta spune multe despre cine a fost cu adevărat Mihai Leu: un campion cum rar a avut România vreodată, un mentor extraordinar pentru toţi cei mai tineri decât el şi un prieten care-şi desfăşura mereu inima sa caldă şi sufletul său bun în faţa ta încă de la primul salut. Suntem onoraţi şi mândri să contribuim la organizarea acestui eveniment. Sunt sigur că, acolo sus, Mihai s-a bucurat!”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

 

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *