Este starea de spirit pe care au indus-o unele ratări reformiste din România, cea mai dezastruoasă, fiind cea din educație. Suntem datori și cu aceea a regionalizării. O regiune musai să aibă și o capitală, iar miza reală a bătăliilor pentru capitale este puterea, nu harta. Disputa dintre Bolojan și Tișe ( lideri liberali care-și pretind conducerea PNL) poate ascunde de fapt și o competiție dintre Cluj și Oradea, iar unii spun că ascunde esențialul, că doar câțiva clujeni ar avea de câștigat din monopolul instituțional, în timp ce cei mai mulți ar trăi tot mai aglomerați, mai sărăciți de prețurile de ”capitală”, mai umiliți de ”bazații” și limuzinele lor.
Centru geografic, nod feroviar și al căilor de comunicații, bastion strategic deosebit din zonă, nu este nici unul dintre aceste orașe, este Dejul. Are și tradiția de a fi fost reședință de județ a fostului județ Someș și memoria nu îndepărtată a unui centru militar foarte puternic. Poți avea poziție geografică și strategică formidabilă, dacă nu ai lider politic semnificativ, deci nici nu este adus în discuție. E bine că Lavinia Șandru și Adriana Săftoiu erau din Dej, dar era bun și un aeroport. ”D-a cui din Dej?” era o glumă, nu argument politic.
Dincolo de duelul politic dintre orașe, de fapt între lideri, dincolo de declarații, orgolii și hărți desenate în birouri, rămâne o întrebare: cât din această bătălie este despre servicii mai bune pentru cetățeni și cât despre controlul asupra posturilor, bugetelor și pârghiilor de decizie? Nu vorbim despre abstracțiuni, ci despre instituții cu bugete uriașe și decizii concrete: ADR Nord-Vest, care gestionează peste un miliard de euro prin Programul Regional, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Cluj-Napoca, DRDP Cluj, Regionala CFR sau structurile regionale pentru fonduri europene și control. În administrația din România, suspiciunea de clientelism, rețele de partid, cumetrii și decizii luate în cercuri înguste cântărește greu. Chiar și acolo unde procedurile sunt corecte, percepția că apropierea de centrele de putere aduce avantaje – acces mai rapid la informații, la finanțări, la avize sau la funcții bine remunerate – transformă sediul unei instituții dintr-o simplă adresă, într-o pârghie de influență. De aici și miza politică a disputei dintre polul de la Cluj și cel de la Oradea.
Clujul are forță, dar pentru mulți clujeni „monopolul” aduce mai mult cost decât beneficiu. Una este să ai instituții importante în oraș și alta este să simți, ca locuitor, că viața ta s-a îmbunătățit datorită lor. Cine câștigă concret din această concentrare și cine suportă neajunsurile?
Nu poate fi ignoratăF greutatea Clujului: universități puternice, cercetare, IT, servicii medicale, aeroport internațional etc Totuși, a transforma aceste atuuri într-un drept automat la monopol administrativ ar putea fi o scăpare de logică – punând în balanță cine încasează avantajele și cine plătește nota de plată. Poate, dintr-o concentrare maximă a instituțiilor regionale la Cluj-Napoca ar avea de câștigat doar un grup relativ restrâns de clujeni: cei care obțin posturi bine plătite sau funcții de conducere, consultanții sau furnizorii conectați la proiecte, contracte și servicii conexe, precum și proprietarii de spații ori cei aflați aproape de rețelele de decizie politică și administrativă. Pentru restul, victoria într-un duel de prestigiu cu Oradea este pur teoretică. Unii își pun tăblițe pe mașină ”Sunt mândru că sunt ardelean !”. Precum ai sta în cartierele Europa, Borhanci, Zorilor, Baciu, Chinteni, Gheorgheni, Iris, Grigorescu, Bulgaria și nu ai de mers niciodată cu metroul, dar te lauzi prin țară cu așa ceva.
Poate, cei mai mulți clujeni ar avea de pierdut în viața de zi cu zi. Cluj-Napoca resimte deja din plin costurile creșterii rapide: trafic sufocant, locuințe și chirii tot mai greu de dus pentru tineri și familii obișnuite, presiune pe școli, grădinițe, spitale și spații verzi. Repetăm, eticheta de „pol de dezvoltare” nu le umple frigiderul, nu le scurtează drumul prin oraș, nu face mai multă liniște noaptea. A adăuga permanent noi structuri, noi angajați și noi fluxuri de deplasare într-un oraș deja tensionat înseamnă să împingi povara aglomerației și a costurilor pe umerii majorității, în timp ce câștigurile rămân concentrate la vârf la câțiva privilegiați.
Oradea are infrastructură, Dejul are poziție. Cine poate deservi mai bine întreaga regiune?
Oradea are un parcurs administrativ convingător, infrastructură modernizată și un avantaj strategic clar la granița de vest, cu potențial transfrontalier. Însă, situată la marginea vestică, o concentrare excesivă acolo ar muta pur și simplu centrul de greutate dintr-un capăt în altul, prelungind drumurile pentru județele din nord și est, precum Maramureș sau Bistrița-Năsăud. Este modelul european prin excelență ? Cei care au avut treabă cu Justiția din mai multe direcții, ar putea spune, în particular, că era o luptă ca multe dosare de la Cluj să fie transferate la Oradea. Era magie europeană sau mai mult balcanică ?
Dejul are, la rândul său, o poziție interesantă de nod spre nord și est și o tradiție feroviară și rutieră care merită analizată pragmatic. Dar o hartă favorabilă nu ține loc de capacitate administrativă, piață a muncii, servicii sau infrastructură gata pregătite.
O regiune în rețea, cu reguli înainte de mutări
Regiunea Nord-Vest are șase județe – Cluj, Bihor, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare și Sălaj – și aproape 2,8 milioane de locuitori, cu profiluri economice diferite. De altfel, regiunea are deja câteva exemple care arată că nu totul trebuie concentrat într-un singur oraș: Centrul Regional AFIR Nord-Vest funcționează la Satu Mare, județele Bihor și Satu Mare sunt arondate Curții de Apel Oradea, iar administrarea apelor este împărțită firesc între Someș-Tisa (Cluj) și Crișuri (Oradea).
De ce toate instituțiile trebuie să stea în același oraș ? Unele pot funcționa foarte bine la Cluj, altele ar putea fi mai aproape de oamenii pe care îi deservesc dacă ar avea sediul la Oradea, Satu Mare sau chiar Dej. Important este să nu împărțim instituțiile după orgoliile primarilor și ale liderilor de partid, ci după ceea ce au efectiv de făcut și după cât de ușor pot ajunge cetățenii la ele. Apoi completat de servicii digitale, care să elimine drumurile inutile și ”sărutatul inelului ” la șefi.
O administrație slabă și coruptă nu se vindecă (doar) prin mutarea unei instituții. Dacă concursurile rămân formale, criteriile de finanțare sunt opace, iar punctajele și deciziile nu sunt transparente și verificabile, rețelele de influență se mută odată cu firma sau cu sigla. Tocmai lipsa de încredere în corectitudinea administrației va face lupta pentru obținerea reședinței mai grea și mai lungă.
Un Cluj puternic nu are nevoie de o regiune dependentă de el, nici de un război de uzură cu Oradea. Are nevoie de o regiune echilibrată, conectată și performantă, în care fiecare oraș își joacă rolul real. Iar miza nu este cine câștigă bătălia politică a momentului – Clujul sau Oradea, Alin Tișe sau Ilie Bolojan –, ci ca instituțiile publice să lucreze pe reguli clare și în interesul cetățenilor obișnuiți, nu al grupurilor care vor să stea cât mai aproape de butoanele deciziei. Există exemple de orașe europene care s-au remarcat prin cercetare, viața universitară și bunăstare fără să se remarce ca mari centre administrative : Uppsala (Suedia), Olomouc (Cehia), Ann Arbor (SUA), Oxford (Marea Britanie), Heidelberg (Germania), Salamanca (Spania), Maastricht (Olanda). Niciun exemplu nu este obligatoriu, dar sunt niște nume pe care îți place să le auzi. Și să le vezi.
Anunțuri gratuite din Maramures