Actorii teatrului de Păpuși Prichindel din Alba Iulia pleacă în turneu la Festivalul Internațional de animație din Timișoara.

Este vorba despre cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Animație Sub bagheta lui Merlin, Timișoara, 2026, un festival-concurs, la care trupa din Alba Iulia urcă pe scenă marți, 29 septembrie 2026, de la ora 18:00.

Aceștia vor susține spectacolul Pescarul și sufletul său, dramatizarea și regia Toma Hogea.

În spectacol actorii teatrului intră în lumea lui Oscar Wilde, în povestea ”Pescarul și sufletul său”, un text pentru copii, dar dedicat adulților.

Un text greu despre iubire, durere, misticism, dorință, răul în cea mai pură formă, ritualuri de magie neagră, dar și drumul către redempțiune și în final sacrificiu.

CITEȘTE ȘI: Examen de maturitate pe scena Teatrului Prichindel: ”Pescarul și sufletul său”. O poveste despre rău și bine, sacrificiu și iubire

Regizorul Toma Hogea a reușit să curețe textul de parțile care nu ar putea fi înțelese de spectatorii mai tineri, însă ele se simt, nonverbal. Prin jocul actorilor și coregrafia care se îmbină cu editarea video.

Publicitate

Povestea este scurtă, dar intensă. Viața unui pescar care și-a alungat sufletul pentru a putea iubi o sirenă. Însă totul vine cu un cost când faci pact cu Diavolul. Cine pe cine conduce? Sufletul pe corp? Poate iubi corpul fără un suflet? Poate sufletul exista fără un corp uman? Sunt întrebări la care piesa răspunde pe rând, într-o combinație de elemente video, teatru și dans.

Distribuție și echipă

Pescarul și sufletul său, după un basm de Oscar Wilde

  • Dramatizarea, versuri și regia: Toma Hogea
  • Scenografia: Alina Dincă Pușcașu
  • Sculptură păpuși: Constantin Butoi
  • Muzica: Cári Tibor
  • Video design: Andrei Cozlac
  • Coregrafie: Răzvan Rotaru
  • Distribuția: Iulian Costea, Ioana Bogățan, Mădălin Costea, Teodora Popa, Tudor Cristian Popa, Irina
  • Melnic, Viorica Boda, Ramona Benchea Mincu, Medeea Costea și Emanuel Costea
  • Regia tehnică: Elena Madaras
  • Sunet: Florin Andrea
  • Lumini și video: Călin Popa, Ovidiu Tămășan
  • Mașiniști: Florin Badiu, Gheorghe Hațegan
  • Realizare costume: Mirela Tămășan
  • Cabinieră: Elena Rusu
  • Manager teatru: Ioana Bogățan

 

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *