La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară şi ai Serviciului Rutier au desfăşurat activităţi informativ-preventive în unităţi de învăţământ din municipiile Gheorgheni şi Miercurea-Ciuc, având ca obiectiv creşterea siguranţei elevilor şi prevenirea comportamentelor de risc.
Astfel, la două unităţi de învăţământ din municipiul Gheorgheni, au fost abordate teme precum prevenirea violenţei, bullyingului şi cyberbullyingului, delincvenţa juvenilă, răspunderea penală a minorilor, portul de obiecte periculoase şi respectarea regulilor în mediul şcolar.
Aceste activităţi s-au desfăşurat în cadrul campaniilor „Punct… şi de la capăt!” şi „Scoate violenţa din anonimat!”.
Activităţi similare au avut loc şi la două unităţi de învăţământ din municipiul Miercurea-Ciuc, unde au fost abordate suplimentar teme privind prevenirea consumului şi traficului de substanţe interzise, precum şi a traficului de persoane, activităţi derulate în cadrul campaniei „Dorinţe îndeplinite la vârste potrivite”, fiind, totodată, derulate şi activităţi de promovare a profesiei de poliţist.
În paralel, poliţiştii Serviciului Rutier au derulat activităţi preventive privind cunoaşterea legislaţiei rutiere, prevenirea accidentelor şi respectarea regulilor de circulaţie.
Aceste demersuri urmăresc responsabilizarea elevilor şi menţinerea unui climat sigur în unităţile de învăţământ, precum şi în momentul deplasării la şi de la şcoală, în calitate de participanţi la trafic. (IPJ Harghita)
Comentarii:
Anunțuri gratuite din Maramures


