Polițiștii sibieni au desfășurat o acțiune amplă pe DN7 pentru prevenirea accidentelor. Peste 100 de amenzi au fost aplicate șoferilor care au condus cu viteză, dar și celor care nu purtau centura de siguranță.
La data de 18 septembrie, în intervalul orar 14:00 – 18:00, polițiștii rutieri sibieni au desfășurat, pe DN 7, o acțiune în sistem „Releu”, având ca scop prevenirea accidentelor de circulație și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere. La activități au participat 11 polițiști rutieri, care au efectuat 36 de testări pentru depistarea consumului de alcool și o testare pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive.
„În cadrul acțiunii au fost aplicate 124 de sancțiuni contravenționale, dintre care 65 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 15 pentru neportul centurii de siguranță, 5 pentru încălcarea prevederilor O.G. nr. 43/1997, 6 bicicliștilor, iar 33 pentru alte abateri la regimul rutier. Totodată, cu sprijinul reprezentanților Registrului Auto Român, au fost verificate din punct de vedere tehnic 16 autovehicule. În urma neregulilor constatate, au fost retrase 6 certificate de înmatriculare, dintre care 5 pentru defecțiuni tehnice și unul pentru lipsa asigurării obligatorii RCA. De asemenea, a fost retras un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare și a fost dispusă imobilizarea unui vehicul”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.
Activitățile polițiștilor au avut și o componentă preventivă, în cadrul campaniei „Respectul în trafic salvează vieți!”, fiind distribuite participanților la trafic 39 de materiale informativ-preventive.
Polițiștii rutieri sibieni vor continua acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice.
Anunțuri gratuite din Maramures


