La data de 30 septembrie 2026, în intervalul orar 17.00 – 20.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Mureș, împreună cu cei ai Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș, au desfășurat o acțiune, pe raza orașului Ocna Mureș și a localităților arondare, care a avut drept scop menținerea unui climat de siguranță publică și prevenirea faptelor săvârșite cu violență.

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 90 de verificări de persoane și peste 60 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost constatate 15 abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 5.460 de lei.

În cadrul acțiunii, au fost consiliate 25 de persoane aflate în situații conflictuale, combaterea violenței fiind un obiectiv prioritar al Poliției Române.

Infracțiuni constatate

La data de 30 septembrie 2026, în jurul orei 18.30, polițiștii din orașul Ocna Mureș au oprit, pentru control, un moped care nu avea montate plăcuțe de înmatriculare/înregistrare, condus de un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din orașul Ocna Mureș. Din verificări a reieșit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul nu este înregistrat în circulație. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *