În inima Carpaților, acolo unde utilajele sapă în stâncă pentru a deschide cel mai dificil segment al Autostrăzii Sibiu–Pitești, și-au făcut loc, pentru o zi, și studenții militari ai Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu. Viitorii ofițeri de geniu, aflați în anii II și III de studii, au participat la o vizită aplicată pe șantierul Secțiunii 2 Boița–Cornetu, în cadrul proiectului „PCCC – Sistem funcțional de stagii de practică pentru studenții din domeniul Construcțiilor și Căilor de Comunicații”.

Coordonați de col. (rz) conf. univ. dr. ing. Constantin Andrei și col. (rz) dr. ing. Dan Ioan Popa, studenții au avut ocazia să observe îndeaproape modul în care se construiește infrastructura rutieră într-unul dintre cele mai dificile terenuri din România. Pe lotul 2, cuprins între km 14+150 și km 44+500, lucrările se desfășoară într-un ritm intens, iar provocările geologice sunt la tot pasul.

Acolo unde se străpung Carpații

Unul dintre punctele de maxim interes ale vizitei a fost tunelul Robești, lung de 900 de metri, unde constructorii turci din asocierea Mapa–Cengiz se apropie de prima străpungere a galeriei pe sensul Pitești–Sibiu. Progresul este vizibil: 821 m excavați în galeria stângă și 741 m în galeria dreaptă.

Lucrările avansează și la tunelul Boița 1, cu două galerii de 264 m și 247 m, iar pe întreaga Secțiune 2 sunt prevăzute șapte tuneluri, toate realizate prin NATM – Noua Metodă Austriacă. Această tehnologie, bazată pe rezistența naturală a masivului stâncos, permite adaptarea rapidă la condițiile geologice variabile, fiind esențială într-o zonă atât de complexă. Spre deosebire de acestea, tunelul Poiana, de pe Secțiunea 3, va fi realizat cu TBM, o tehnologie diferită, folosită pentru excavație mecanizată de mare lungime.

O lecție practică în mijlocul șantierului

Pe lângă tuneluri, studenții au asistat la lansarea grinzilor din beton armat pe viaductul Boița 1 – o etapă spectaculoasă și esențială în realizarea suprastructurii podului. Pentru viitorii ofițeri de geniu, obișnuiți cu teoria construcțiilor, contactul direct cu operațiunile de pe teren a reprezentat o experiență de neînlocuit.

Vizita a inclus și o oprire în laboratorul de analize și încercări, unde tinerii au participat la determinarea caracteristicilor fizice, mecanice, elastice și reologice ale materialelor utilizate în construcția autostrăzii. A fost un exercițiu complet, de la teren la testare, care le-a oferit o imagine realistă asupra responsabilităților pe care le presupune infrastructura modernă.

Învățare aplicată pe teren

Interacțiunea cu inginerii și specialiștii de pe șantier a completat pregătirea teoretică a studenților, oferindu-le o perspectivă practă esențială pentru cariera lor. Într-un domeniu în care precizia, adaptabilitatea și înțelegerea terenului sunt vitale, astfel de experiențe contribuie decisiv la formarea profesională a viitorilor ofițeri din arma geniu.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *