Sfârșit tragic pentru un tânăr de 25 de ani după ce a lovit un stâlp de electricitate pe raza localității Pricaz, din județul Hunedoara.
„Astăzi, în jurul orei 7:30, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată, prin intermediul numărului unic de urgență 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe raza localității Pricaz.
Din primele cercetări, a reieșit că un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Turdaș, care conducea un autoturism din direcția Pricaz – Orăștie, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă, în condițiile unui carosabil umed.
Acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate.
În urma impactului, tânărul a decedat.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs evenimentul rutier”, a transmis IPJ Hunedoara.
Anunțuri gratuite din Maramures


