Un accident rutier a avut loc în această seară pe DN 1, între localitățile Perșani și Vlădeni, din județul Brașov.
„În accident au fost implicate două autovehicule, iar în urma producerii o persoană a suferit leziuni, pentru care beneficiază de sprijin medical de specialitate.
Activitățile de cercetare se află în curs de desfășurare, urmând a se stabili modul în care s-a produs accidentul și a se dispune măsurile legale corespunzătoare la finalizarea acestora.
În zonă, traficul rutier se desfășoară cu restricții, în mod alternativ pe o singură bandă.
Recomandăm, în continuare, conducătorilor auto să respecte limita legală de viteză și să o adapteze la condițiile de drum. De asemenea, să respecte indicațiile polițiștilor prezenți la fața locului”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, inspector principal Daniel Zontea.
Citește și: Amenzi pentru munca la negru, la Brașov
Anunțuri gratuite din Maramures


