Trei persoane au ajuns la spital sâmbătă, 22 august, după ce microbuzul în care se aflau a intrat într-un parapet. Autoturismul se deplasa pe autostrada A3, pe sensul de mers către Târgu Mureș, iar în zona kilometrului 8, s-a produs accidentul.
Trei persoane au fost rănite în urma impactului
Toți pasagerii microbuzului erau bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani. Dintre ei, trei au fost afectați de impact, iar medicii au identificat două traumatisme cranio-cerebrale, un umăr dislocat și o plagă la mâna stângă.
La fața locului au intervenit o autospecială a detașamentului Turda, dar și un echipaj SMURD și o ambulanță a ISU-Cluj.
În accident a fost implicat și un tir, al cărui șofer nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. În microbuz se mai aflau alte șase persoane, care, din fericire, nici ele nu au necesitat îngrijiri medicale.
Anunțuri gratuite din Maramures


