Un autoturism scăpat de sub control a părăsit partea carosabilă de pe DN 7 și a intrat în poarta unui imobil. Incidentul rutieri s-a produs duminică după-amiază, în localitatea Tălmaciu.

Șoferul, în vârstă de 65 de ani, precum și o pasageră de 64 de ani au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. La fața locului au intervenit polițiștii rutieri, iar Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu a mobilizat două echipaje de tip B.

„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7, având direcția de deplasare Boița – Sibiu, un bărbat în vârstă de 65 de ani, domiciliat în Sibiu, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu poarta unui imobil. Bărbatul în vârstă de 65 de ani, precum și o pasageră din autoturism, respectiv o femeie în vârstă de 64 de ani, din Sibiu, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier”, a transmis IPJ Sibiu.

Starea victimelor

Potrivit SAJ Sibiu, ambele victime au suferit traumatisme toracice, craniene și la nivelul membrelor superioare.

“Ambele victime au suferit traumatisme toracice,craniene și de membre superioare,iar după acordarea îngrijirilor medicale au fost transportate la UPU Sibiu în stare stabilă.” a transmis SAJ Sibiu

După acordarea îngrijirilor medicale, cele două persoane au fost transportate la UPU Sibiu în stare stabilă. Traficul rutier nu este afectat semnificativ.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *