Ștefan Pop este șeful de promoție al Liceului Teoretic „Axente Sever” din Mediaș, absolvind profilul Științe ale Naturii – Intensiv Engleză cu media generală 10. Deși rezultatele sale academice sunt impresionante, tânărul spune că secretul succesului a fost echilibrul dintre școală și viața personală.

Pentru Ștefan, liceul nu a însemnat doar studiu și performanță, ci și prietenii, pasiuni și momentele specifice adolescenței. Privind în urmă, elevul consideră că cea mai dificilă perioadă a fost începutul liceului, când a trebuit să se adapteze unui mediu complet nou.

„Cea mai mare provocare a fost probabil să trec într-un mediu nou, cu profesori și colegi total diferiți. Veneam după pandemie, clasa a VIII-a trecuse foarte repede, iar grupul meu de prieteni se destrămase pentru că fiecare a ales alt drum. Prima parte a clasei a IX-a a fost cea mai dificilă, însă după ce am început să-mi cunosc colegii, am înțeles că am nimerit foarte bine”, povestește absolventul.

Odată depășită perioada de acomodare, lucrurile au devenit mai simple. „Profesorii au fost extrem de înțelegători și dornici să ne ajute, iar cu mulți dintre colegi sunt convins că voi păstra legătura și în viitor”, spune acesta.

Citește și: Absolventa cu cea mai mare medie din liceu de la “Ghibu” pleacă în Olanda. Nora spune că “succesul nu se măsoară doar prin note”

„Rezultatele bune au început să vină de mic”

Ștefan crede că performanțele sale școlare au fost influențate de spiritul competitiv pe care l-a avut încă din copilărie. „Rezultatele bune au început să vină de mic, probabil datorită felului meu competitiv. Am ambii părinți profesori și mulți au presupus că am fost împins de ei să învăț. În realitate, relația noastră este foarte relaxată și nu au existat niciodată discuții despre obligația de a învăța. Eu îmi făceam treaba, iar atunci când aveam nevoie de ajutor, îl ceream”, explică el.

Elevul spune că succesul său s-a bazat pe seriozitate, atenție la detalii și disciplină. „La școală sunt foarte serios și poate par prea implicat. În afara școlii însă sunt foarte relaxat, îmi place să vorbesc, să mă distrez și să petrec timp cu oamenii. Școala a fost pentru mine ca un job care mă învață ceva util”, afirmă Ștefan.

Citește și: Sara, șefa de promoție de la „Octavian Goga” din Sibiu, va studia în Elveția: „Nu a fost ușor”

Biologia, materia preferată

Deși este atras de toate științele exacte și ale naturii, biologia ocupă un loc special în preferințele sale. „Mult timp nu am putut spune că am o materie preferată. Toate au părți interesante și părți mai dificile. Totuși, sunt pasionat de biologie, geografie, chimie, fizică și matematică și mi-ar plăcea să le îmbin și în viitor. Dacă ar trebui să aleg una, aș spune biologia, mai ales partea legată de corpul uman, pentru că oferă răspunsuri utile și aplicabile direct în viața de zi cu zi”, spune absolventul.

Profesoara de geografie, mentorul care i-a influențat parcursul

Un rol important în dezvoltarea sa l-a avut profesoara de geografie, Ioana Hudea, alături de care a participat la cinci etape naționale ale Olimpiadei de Geografie. „Este un om devotat, implicat, alături de care poți lucra fenomenal. Și dânsa dă dovadă de seriozitate și profesionalism ca profesor, dar în afară este o persoană senzațională de la care ai ce învăța”, spune Ștefan.

Mai mult, întâlnirea cu profesoara a influențat chiar alegerea liceului. „Cum am întâlnit-o în clasa a VIII-a când participam pentru prima dată la o etapă națională, la București, pot spune că felul ei de-a fi și impresia pe care mi -a lăsat-o a avut un rol esențial în a alege chiar liceul la care dânsa predă”, mărturisește el.

Citește și: Alexia Tecioiu, șefă de promoție la ”Brukenthal” cu media 10: țintește sus și vrea să-și deschidă propria afacere

Echilibrul dintre școală și viața personală

Întrebat cum a reușit să obțină rezultate excelente fără să renunțe la timpul liber, Ștefan spune că a separat foarte clar cele două planuri. „Nu pot spune că am făcut ceva special, decât că am trasat o linie clară între cele două. La școală mergeam să învăț, eram serios, atent și încercam să prind totul din clasă pentru a minimaliza efortul depus acasă. Iar în afară, mă detașam și mă bucuram de orice timp liber ca să fac ceea ce-mi place”, spune elevul.

După absolvire, Ștefan își dorește să urmeze o facultate care să îi permită să combine domeniile care îl pasionează. „Vreau să continui într-un domeniu care să îmbine biologia, chimia, matematica și fizica. Cea mai importantă opțiune este biotehnologia, un domeniu încă mai puțin cunoscut în România, dar care reunește exact lucrurile care mă atrag”, a mărturisit tânărul.

Geografie, tenis de masă și filme asiatice

Dincolo de performanțele academice, Ștefan are numeroase pasiuni. Geografia ocupă un loc important, în special datorită modului în care îmbină elemente din mai multe științe.

În timpul liber îi place să joace tenis de masă, să urmărească filme asiatice, în special producții chinezești și coreene, să se plimbe și să petreacă timp cu prietenii. „Ador discuțiile despre subiecte asupra cărora îmi pot exprima opinia și îmi plac foarte mult serile de jocuri în familie. Fie că este vorba despre remi, cărți sau table, întotdeauna ies momente memorabile”, spune el.

Sfaturi pentru colegii mai mici

Pentru elevii care își doresc rezultate foarte bune, șeful de promoție are un sfat simplu: atenție la detalii și răbdare. „Aș spune să fie mai atenți la detalii și mai puțin grabiți. Uneori, poate părea că unele ore/cursuri nu sunt cele mai importante, dar, de fapt, fiecare detaliu contează și poate face diferența. Îmbinând cunoștințe de peste tot, rezultatul va fi unul mult mai complex decât dacă atenția ar fi orientată asupra unui singur domeniu”, a subliniat Ștefan.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *