• WTA Strasbourg: Jaqueline Cristian – Daria Kasatkina, joi, 15:30, DGS 2

  • SuperLiga: CFR Cluj – FC Argeș, vineri, 20:30, DGS 1

Deși se vehicula că Mureșan ar putea pleca din Gruia odată cu readucerea lui Marian Copilu, Varga a spus că cei doi vor colabora pentru a o readuce pe CFR la cel mai înalt nivel.

Ioan Varga: Iuliu Mureșan rămâne la CFR Cluj!

“Marian Copilu e încorporat în club, și-a început activitatea de o săptamână. E bătut în cuie, nu există dubii. Când mă întorc eu în țară, mai stabilim anumite bonusuri și prime de performanță, dar aia e o altă discuție.

Va fi vicepreședinte, va lucra cot la cot cu Iuliu Mureșan. Sigur, Iuliu rămâne, nu mă mai întrebați că nu are rost. Deac va fi director operațional, iar Cadu director sportiv”, a declarat Varga, în dialog cu jurnalistul Bogdan Pop.

Iuliu Mureșan / Foto: Sport Pictures

De altfel, Iuliu Mureșan povestea la Digi Sport că va semna un act adițional care să-l păstreze la club și după 30 iunie, atunci când contractul îi expira.

”Eu am contract până la 30 iunie, în vară. Deocamdată, s-a făcut un act adițional ca să rămân și după 30 iunie. Am făcut actul (pe 19 mai), probabil că mâine-poimâine îl voi semna”, declara Iuliu Mureșan.

Ioan Varga caută înlocuitor pentru Pancu! Edi Iordănescu, prima variantă

Dacă la nivel de conducere lucrurile sunt lămurite, pe banca tehnică există în continuare incertitudine, având în vedere că despărțirea dintre Pancu și CFR pare iminentă. ”Pancone” are un acord de principiu cu Rapid și este de așteptat să antrenze în Giulești în sezonul 2026/2027.

Ioan Varga a început deja să se gândească la un înlocuitor pentru Daniel Pancu, iar primul nume pe care îl are în vizor este cel al lui Edi Iordănescu, fostul selecționer al României și care ultima oară a pregătit-o pe Legia Varșovia.

Nu știu ce vrea Pancu să facă, e treaba lui. Noi nu putem să ținem pe nimeni cu forța la club. Ni-l dorim în continuare, a arătat ce poate ca antrenor, dar, repet, dragoste cu forța nu se poate.

Avem mai mulți antrenori pe listă, sigur. Dacă vreți să știți neapărat și insistați, vă spun și primul nume: Edi Iordănescu. Am vorbit cu el, e deschis propunerii, dar mai sunt multe lucruri de pus la punct”, a mai transmis Ioan Varga, în dialog cu Bogdan Pop.

Ar fi al treilea mandat al lui Edi Iordănescu la CFR Cluj. La prima sa experiență pe banca ardelenilor a cucerit Supercupa României, dar a fost dat afară după doar 3 meciuri, după eșecul cu Malmo (0-1) din preliminariile Champions League. Apoi, când a revenit, a câștigat titlul în sezonul 2020/2021, și-a mai trecut în palmares o Supercupă și a calificat echipa în grupele Europa League.

Etichete: iuliu muresan , ioan varga



Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *