Ardelenii au intrat în insolvență din cauza problemelor financiare, iar mai mulți jucători au părăsit echipa.
Robert Niță: ”Ce să caute CFR în play-off dacă nu are drept să joace în cupele europene?”
Robert Niță s-a arătat revoltat de faptul că CFR Cluj va avea posibilitatea să joace în play-off-ul Superligii în cazul în care se va califica din punct de vedere sportiv, având în vedere că clubul patronat de Ioan Varga este în insolvență și nu are dreptul de a evolua în competițiile europene.
De altfel, Niță nu exclude posibilitatea ca Marius Șumudică să facă performanță la CFR Cluj în condițiile în care clubul din Gruia poate legitima din nou jucători după ce a fost ridicată interdicția dată de FIFA.
”Nu știu dacă CFR chiar e atât de încercată de insolvența asta pe cât lasă cei de acolo să se vadă. Până la urmă, ei pierd niște jucători, dar ei aveau un lot de 28 de jucători, legitimează zilele astea 6-7 jucători, după 8 septembrie, când se termină perioada, vor avea posibilitatea să aducă niște jucători declarați liberi înainte de finalul perioadei.
Nu poți să știi ce se va întâmpla acolo, poate fi un punct de atracție, CFR fiind puțin mai slabă decât în anii precedenți. Pentru jucători… vin în România, îi poți păcăli, că e păcăleală în mare parte ce se întâmplă la CFR, că vor avea un sezon bun și vor pleca în altă parte și, fiind în insolvență, își vor lua banii lună de lună. Atunci poți să găsești jucători care vor să își relanseze carierele și să aibă și certitudinea că la o ofertă cât de cât ok vor fi lăsați să plece pentru că clubul are nevoie de bani.
De ce să fie lăsată să joace în play-off? Pentru ce? Să încurce competiția? Știi ce nu e normal? Că oamenii au mai mințit o dată, au mai păcălit o dată. Maftei plânge și acum după banii ăia, după 100 și ceva de mii de euro. Și ca Maftei mai sunt! S-a spălat, s-a uitat! Da, e adevărat, în ultimii 15 ani, e o echipă de top, poate cea mai bună echipă românească, dar nu poți tu, în insolvență, care nu ți-ai plătit angajații de un an, de doi, de trei și tot fac ăia memorii, să intri în concurență cu mine, care îi plătesc la zi și sunt o echipă corectă și să faci ofertă de 25.000 de euro salariu pe lună, că jucătorul ăla vine la tine. Ce să cauți tu în play-off dacă nu ai drept să joci în cupele europene?”, a spus Robert Niță la VOYO SPORT LIVE.
Anunțuri gratuite din Maramures


