Articol de Justin Gafiuc – Publicat sambata, 16 mai 2026, 17:16 / Actualizat sambata, 16 mai 2026 17:16

Bogdan Mitrea, 37 ani, a evoluat la U Craiova și U Cluj înaintea retragerii din activitate, eveniment produs vara trecută. Înaintea meciului de duminică seara din Bănie, în care se joacă soarta titlului, fostul fundaș scanează atmosfera din jurul disputei și decriptează șansele celor două tabere înaintea asaltului decisiv

Bogdan Mitrea s-a retras vara trecută din activitate, la 37 de ani, iar cariera sa s-a închis exact așa cum și-a dorit: în calitate de jucător la Universitatea Cluj, acolo unde s-a și format ca fotbalist în perioada junioratului.

Penultima aventură pe gazon s-a petrecut în Bănie, la CSU Craiova, sezonul 2022-2023, când oltenii au încheiat pe locul 4 în Liga 1 și au ratat intrarea în cupele europene.

Acum, Mitrea comentează pentru publicul GSP finala campionatului, care va pune față în față cele două cluburi aflate în finalul CV-ului fostului fundaș născut la Cluj.

Bogdan Mitrea: „U Cluj nu mai are absolut nimic de pierdut”

„Craiova e clar favorită luând în calcul și ceea ce s-a întâmplat în finala Cupei”, își începe Mitrea discursul.

El știe că „Universitatea Craiova își dorește titlul de multă vreme, a fost aproape în câteva ocazii, dar n-a reușit să meargă până la capăt. Clujul nu mai are însă absolut nimic de pierdut acum, joacă all-in. Sunt convins că băieții au orgoliul rănit după ce au pierdut Cupa la penalty-uri și sunt dornici de răzbunare”.

Remarcă și faptul că rivalitatea între cele două formații a devenit un clasic al ultimilor ani: „A existat inclusiv acel baraj pentru locul din Conference League, un meci decis tot la loviturile de departajare, la Craiova, la capătul unei partide spectaculoase”. Referirea este la victoria repurtată de juveți pe „Ion Oblemenco”, în mai 2024, după seria de la 11 metri, 6-5 scor final, când chiar Mitrea a marcat unul dintre golurile clujenilor de la punctul cu var.

Poate e un meci mai special pentru Lukic, Nistor, Bic, fiindcă toți au trecut înainte pe la Craiova. Mai ales pentru Lukic, care e cel mai proaspăt transfer pe axa asta din Bănie

– Bogdan Mitrea, fost fundaș U Cluj/U Craiova

„A trecut dezmăgirea iscată după ratarea Cupei”

Mitrea are încă prieteni în ambele tabere: „Mai discutăm, dar mai mult chestii generale decât subiecte de vestiar. Sunt însă convins că atmosfera e pozitivă în ambele părți. La Cluj cred că au trecut sentimentele de după ratarea Cupei, s-au desprins de acel moment, pentru că miza campionatului e mult prea mare”.

U Craiova a pus mâna pe Cupa României, iar U Cluj va încerca să-i blocheze planul de event și să captureze titlul în ultimele două etape

A completat: „A fost, probabil, o dezamăgire, dar satisfacția poate deveni una imensă peste mai puțin de două săptămâni dacă reușești să devii campioană. E clar însă că sunt formațiile care au ajuns pe merit până aici, fiindcă au avut parcursurile cele mai constante. Nu are nimeni timp acum să rămână afectat de un rezultat. E suficientă vreme să reflectezi la finalul sezonului”.

„N-am cum să nu țin cu U Cluj”

Bogdan Mitrea a crescut în curtea lui U Cluj, club de la care s-a și retras din activitate. Foto: Imago

Se declară fanul Universității Cluj pentru întâlnirea de duminică seara: „E echipa care m-a format și la care mi-am terminat cariera. N-am cum să nu țin cu ea. Pe Craiova o susțin doar când joacă împotriva altcuiva”.

Prin urmare, admite că scenariul la care visează e acela în care titlul nu se va decide deja în Bănie: „Mi-ar plăcea să avem o ultimă etapă cu trofeul pe masă. Să fie suspans! E foarte posibil ca U Cluj să scoată măcar o remiză acum, astfel încât deznodământul să fie amânat cu încă o săptămână. Asta chiar dacă U Craiova își dorește din toate puterile să închidă acum campionatul”.

Aș minți dacă aș spune că nu mi-aș fi dorit să mai fiu pe teren și în acest final extraordinar de sezon. Pe de altă parte, a fost o decizie asumată de a mă retrage anul trecut, fiindcă așa am simțit la momentul respectiv, că nu are rost să merg mai departe. Una peste alta, sunt împăcat cu acea hotărâre

– Bogdan Mitrea, fost fundaș U Cluj/U Craiova

„Am avea nevoie de decizii mai clare dinspre VAR”

Cum a recepționat ultimele două meciuri din campionat, cu patru puncte obținute de U Craiova după decizii dubioase ale arbitrilor?

U Craiova – Dinamo 2-1: înainte de a marca golul decisiv, Nsimba a plecat dintr-un ofsaid nesemnalizat și reinterpretat în mod controversat de CCA

”A fost la mijloc și puțin noroc, fiindcă puteau pierde prima poziție. Am crezut că vor fi mai puține probleme după implementarea sistemului VAR, dar calitatea arbitrajului și posibil comunicarea dintre arbitri lasă în continuare de dorit”, a punctat Mitrea.

Și a adăugat: ”Lucrurile se văd altfel din exterior, dar sunt sigur că acolo, în focul fazei, e nevoie de decizii foarte rapide. Se mai întâmplă uneori și ca tehnologia să nu funcționeze cum trebuie, din ce am remarcat. Habar n-am ce se petrece exact, dar, în mod normal, am avea nevoie de decizii mai clare, mai corecte. Sincer, am văzut doar fazele, n-am mai urmărit continuarea și comentariile, dar avem suficienți specialiști în arbitraj care să explice ce și cum s-a întâmplat”.

„S-a întâmplat să fie poate un moment nepotrivit pentru mine la Craiova”

Mitrea mai punctează: „Pentru U Cluj a existat un moment psihologic atunci când a trecut prin două înfrângeri consecutive, imediat după victoria contra Craiovei. Altfel ar fi stat lucrurile dacă reușea să-și păstreze avansul, măcar încă o etapă sau două”.

Și trece apoi la experiența trăită la U Craiova: „Am fost foarte mulțumit în prima parte a campionatului, când am și jucat. A venit însă apoi pauza de iarnă, când s-au produs niște schimbări. Nu m-au afectat însă, fiindcă știu cum e fotbalul: azi ești aici, mâine dincolo. A apărut și necazul cu decesul tatălui meu, așa că, pe final, chiar doream să plec, să schimb ceva. Per total, a fost însă o perioadă OK”.

Continuă: „Inclusiv plecarea s-a produs într-un mod civilizat. Am avut o discuție directă cu domnul Rotaru, față în față. Am înțeles că se dorea întinerirea lotului după o iarnă în care plecaseră deja Nistor, Papp, Arlauskis. Am rămas în relații normale, fără nicio ceartă la despărțire. S-a întâmplat să fie poate un moment nepotrivit pentru mine. Dacă aveam 30 de ani, nu 35, nu cred că ar fi fost o problemă să rămân la Craiova”.

Publicul din Craiova e mai special. Mai vulcanic, mai impulsiv. E singura echipă din țară unde au început să țipe la mine când dădeam mingea la portar. Fiind fundaș, sunt momente ale jocului când trebuie să trimiți balonul în spate, pentru siguranță. Dar suporterii strigau s-o dau în față. Asta e și pe fondul dorinței lor de a câștiga, de a merge pe atac, de a da multe goluri
Bogdan Mitrea, fost fundaș U Cluj/U Craiova

„Emulația și entuziasmul Craiovei poate fi o armă cu două tăișuri”

Bănia va fi un vulcan duminică seara, iar Craiova va juca sub o presiune teribilă cu titlul pe masă / foto: Andrei Furnigă (GSP.ro)

Fostul apărător e sigur că „va exista o mare emulație din partea gazdelor pentru acest meci, stadionul va fi arhiplin, dar toată această atmosferă poate însemna o armă cu două tăișuri. Vor apărea momente în joc în care vor resimți presiunea, iar asta îți toarnă uneori plumb în ghete. D-asta spun că, dacă U Cluj va începe mai în forță, să pună din start adversarul în dificultate, are șanse să crească apăsarea în tabăra Craiovei”.

Cum ar gestiona partida de pe bancă dacă ar fi „principalul” Clujului, într-un exercițiu de imaginație? ”Nu există o rețetă anume. Rețeta corectă e atunci când învingi. Eu aș miza totul pe cartea atacului, să controlez jocul, să nu-i las să respire. Probabil că lucrurile nu vor sta însă așa. Îl cunosc bine pe domnul Bergodi, am lucrat cu dânsul și știu cum reușește să transmită încredere grupului prin idei, prin felul de a fi”, a subliniat Mitrea.

El a mai declarat apoi că „în astfel de momente nu mai trebuie nicio motivație suplimentară. E vorba despre genul de partide la care se spune că nu mai ai nevoie de antrenor în sensul că totul vine din interiorul jucătorului. Te gândești zi și noapte ce va urma, cum să faci, ce să faci. Un antrenor trebuie să transmită încredere și să fie stăpân pe situație la partide cu o asemenea încărcătură. Dacă l-ar vedea agitat, asta s-ar transmite și către jucători”.

În final, pronostichează o remiză: „1-1, marchează atacanții din ambele echipe, adică Lukici și Al Hamlawi”.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *