Crucea Roșie Sibiu participă la Târgul de Crăciun din Piața Mare, unde îi invită pe sibieni și pe turiști să descopere activitățile organizației și să susțină inițiativele dedicate comunității.

Timp de trei zile, reprezentanții Crucii Roșii Sibiu pot fi întâlniți la Căsuța Faptelor Bune, amplasată lângă Roata Panoramică. Vizitatorii vor avea ocazia să afle mai multe despre serviciile educaționale și de sănătate oferite de organizație, dar și să descopere o colecție de produse handmade realizate de membrii Clubului de Aur.

De la decorațiuni și obiecte deosebite până la mici cadouri, fiecare produs este lucrat manual, cu atenție și pasiune. Achiziționarea acestora reprezintă și o modalitate prin care publicul poate susține activitățile și proiectele Crucii Roșii Sibiu.

Prezența organizației la Târgul de Crăciun este o ocazie de a aduce mai aproape de comunitate spiritul voluntariatului, al solidarității și al implicării în sprijinul celor care au nevoie de ajutor.

Crucea Roșie Sibiu îi așteaptă pe toți cei care trec prin Piața Mare să viziteze Căsuța Faptelor Bune și să contribuie, prin gesturi simple, la răspândirea bucuriei în preajma sărbătorilor de iarnă.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *