România a câștigat definitiv arbitrajul internațional cu Gabriel Resources, compania care a cerut despăgubiri evaluate la aproximativ 6,5 miliarde de dolari pentru proiectul minier Roșia Montană. Victoria anunțată la 14 noiembrie 2026 încheie un litigiu de peste un deceniu, dar readuce în atenție o afacere începută cu aproape 30 de ani în urmă. O afacere care a împărțit comunități, a pus față în față locurile de muncă și protejarea patrimoniului, a presupus mutarea a sute de familii și transformarea unor munți în cariere de suprafață. Iar în centrul mecanismului economic s-a aflat compania de stat Minvest Deva, prin care România a intrat în proiect, și-a redus participația, a transferat licența de exploatare și a acumulat datorii de aproape 40 de milioane de dolari pentru a-și păstra acțiunile.
- Ce era, de fapt, proiectul Roșia Montană?
România a câștigat și ultima etapă a arbitrajului
La 13 noiembrie 2026, comitetul ad-hoc al Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții (ICSID), instituție din cadrul Grupului Băncii Mondiale, a respins integral cererea Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources (Jersey) Ltd. de anulare a hotărârii arbitrale din 8 martie 2024. Rezultatul a fost anunțat după numai o zi de Ministerul Finanțelor.
Investitorii susținuseră că autoritățile române încălcaseră tratatele internaționale de protejare a investițiilor încheiate cu Canada și Regatul Unit, prin modul în care au gestionat autorizarea proiectului aurifer de la Roșia Montană. În martie 2024, tribunalul arbitral a respins pretențiile companiei, prin votul majorității – doi arbitri din trei. Gabriel Resources a atacat hotărârea prin procedura specială de anulare prevăzută de Convenția ICSID.
Această procedură nu presupunea reluarea întregii judecăți, ci examinarea unor motive limitate de anulare, legate de competența tribunalului, respectarea procedurii și condițiile de pronunțare a hotărârii. Cererea a fost respinsă, iar soluția favorabilă României a rămas obligatorie în sistemul arbitral ICSID.
Valoarea globală a pretențiilor a fost evaluată de Ministerul Finanțelor la aproximativ 6,5 miliarde de dolari. Hotărârea din 2024 consemnase o pretenție de bază de 3.285.656.649 de dolari, la care reclamanții solicitau dobânzi compuse.
România a evitat plata despăgubirilor pretinse. În plus, hotărârea inițială acordase statului recuperarea unor cheltuieli de arbitraj și asistență juridică de aproximativ 10 milioane de dolari, cu dobânzile aferente. Dar dincolo de disputa juridică dintre stat și investitor se află o poveste despre oamenii care ar fi urmat să trăiască alături de una dintre cele mai mari exploatări aurifere de suprafață propuse în Europa.
2. Hunedoreanul care a semnat documentul ministerial pentru transferul licenței
Afacerea aurului a început cu o companie minieră din Hunedoara
În spatele investiției private s-a aflat, încă de la început, o companie a statului român din Deva. În 1997, a fost înființată Euro Gold Resources, societatea care avea să devină Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), prin asocierea investitorului privat cu Regia Autonomă a Cuprului Deva. Unul dintre oamenii implicați în această etapă a fost Nicolae Stanca, fost director general al regiei miniere. În 2013, audiat de Comisia specială a Parlamentului constituită pentru investigarea proiectului Roșia Montană, Stanca a prezentat condițiile inițiale ale asocierii. Potrivit declarațiilor sale, investitorul privat a participat cu 357.500 de dolari, reprezentând 65% din capitalul social. Regia Autonomă a Cuprului Deva deținea 33,8%, iar restul acțiunilor reveneau unor participanți minoritari. Aportul regiei din Deva era reprezentat de drepturi de folosință asupra sediului social din Deva și asupra sediului punctului de lucru de la Roșia Montană.
Acesta a fost punctul de plecare. Investitorul privat aducea capital bănesc, iar structura minieră a statului participa prin drepturi asupra unor bunuri folosite de societatea comună.
Stanca a declarat în fața comisiei parlamentare și că asocierea inițială fusese aprobată pentru activități de explorare. Câțiva ani mai târziu, compania mixtă avea să devină titularul licenței de exploatare.
De la 33,8% la 19,31%. Cum s-a redus participația statului
După doi ani, la 10 iunie 1999, prin HG nr. 458, Guvernul a aprobat licența de exploatare nr. 47/1999 pentru Roșia Montană. Titularul licenței era Minvest Deva, iar compania mixtă avea calitatea de societate afiliată. La 11 noiembrie 1999, prin Hotărârea AGA nr. 9, capitalul social al Euro Gold Resources a fost majorat. În urma operațiunii, participația Minvest a scăzut la 19,31%, față de 33,8% la momentul constituirii societății. Diferența era de 14,49 puncte procentuale. Mecanismul unei majorări de capital este important pentru înțelegerea acestei schimbări.
Atunci când o societate emite acțiuni noi, acționarii existenți trebuie să participe proporțional la majorare pentru a-și păstra procentele. În caz contrar, participația lor se poate diminua. În cazul Roșia Montană, rezultatul a fost că societatea minieră de stat din Deva a ajuns de la aproape o treime din acțiuni la mai puțin de o cincime. Iar reducerea s-a produs înainte ca licența de exploatare să fie transferată către RMGC.
3. Cum a ajuns Minvest datoare?
Horia Dumitru Puiu. Hunedoreanul care a semnat documentul ministerial pentru transferul licenței
La 4 octombrie 2000, Minvest Deva a transmis adresa nr. 2404, prin care solicita transferul licenței de exploatare către Roșia Montană Gold Corporation. La 9 octombrie 2000, Horia Dumitru Puiu, director general al Direcției Generale Mine și Geologie din Ministerul Industriilor, semna adresa nr. 2443, aprobată de ministrul Radu Berceanu. În aceeași zi, Agenția Națională pentru Resurse Minerale a aprobat transferul licenței prin Ordinul nr. 310, publicat în Monitorul Oficial nr. 504 din 13 octombrie 2000. Din acel moment, RMGC devenea titularul licenței de exploatare, iar Minvest rămânea societate afiliată.
Horia Dumitru Puiu, om al Văii Jiuui, ocupa atunci două funcții importante pentru mecanismul decizional. Pe lângă poziția de director general în minister, era președinte al Adunării Generale a Acționarilor Minvest Deva, compania care solicitase transferul.
Rolul lui Puiu a fost documentat de Gazeta de Dimineață încă din noiembrie 2013, în investigația „Un hunedorean de aur. Puiu Horea, omul-raport pentru trecerea licenței de exploatare de la Minvest la Roșia Montană”.
În declarațiile acordate direct redacției, Puiu Horia a confirmat că întocmise expunerea de motive pentru transferul licenței, explicând că emiterea licențelor revenea ANRM. Fostul funcționar a susținut că statul nu manifesta interes pentru investiții miniere în perioada respectivă. Dar a formulat și o observație asupra condițiilor parteneriatului – în opinia sa, participația statului ar fi trebuit renegociată până la 40–45%.
La treisprezece ani de la transferul licenței, unul dintre oamenii implicați în documentația ministerială vorbea, așadar, despre o participație a statului considerabil mai mare decât cea păstrată efectiv în RMGC.
La câțiva ani după transferul licenței, Bogdan Călin Puiu, fiul lui Horia Dumitru Puiu, avea să reprezinte, în calitate de avocat, chiar Roșia Montană Gold Corporation, societatea beneficiară a transferului, pentru care a lucrat până în 2005.
Transferul licenței și justificarea examinată de Parlament
Documentele din anul 2000 invocau solicitările investitorului majoritar și condițiile puse de finanțatori și de piața canadiană de capital pentru continuarea proiectului. Licența de exploatare trebuia să ajungă la compania mixtă, pentru a facilita finanțarea investiției. În raportul din noiembrie 2013, Comisia specială parlamentară a consemnat că nu primise documentele care să confirme condițiile bancare și bursiere invocate la momentul transferului. Comisia a analizat atât diminuarea participației statului, cât și condițiile negocierii licenței, apreciind că anumite operațiuni și clauze au dezavantajat partea română.
Succesiunea documentelor arată două schimbări majore într-un interval foarte scurt. În 1999, participația statului scade de la 33,8% la 19,31%. În octombrie 2000, licența minieră trece de la Minvest Deva la RMGC. Astfel, compania controlată de investitorul privat devenea titularul dreptului de exploatare, în timp ce statul rămânea acționar minoritar.
Pentru locuitorii Roșiei Montane, această companie avea să devină partenerul negocierilor privind proprietățile, relocarea familiilor, angajările și viitorul localității. Pentru statul român, parteneriatul avea să genereze și un mecanism financiar complicat.
4. Rolul Guvernului Ponta
Cum a ajuns Minvest să datoreze aproape 40 de milioane de dolari investitorului
Pentru dezvoltarea proiectului, RMGC avea nevoie de capital. Într-o companie cu mai mulți acționari, contribuțiile la majorările de capital sunt importante deoarece permit păstrarea ponderii deținute în societate. Minvest trebuia să participe proporțional cu pachetul său de 19,31%. Compania de stat nu dispunea însă de toate fondurile necesare. Soluția utilizată a fost finanțarea contribuției părții române prin împrumuturi acordate de investitorul majoritar. Mecanismul, cunoscut sub denumirea de loan free carry, permitea acționarului român să își păstreze participația prin sumele puse la dispoziție de partenerul privat. În schimb, apăreau obligații contractuale de rambursare.
Raportul Comisiei speciale parlamentare din 2013 consemna că împrumuturile acumulate de Minvest ajunseseră la 39.566.507 dolari. Aceasta era dimensiunea finanțărilor istorice asociate păstrării participației românești.
În octombrie 2013, în cadrul RMGC era discutată și o nouă majorare de capital, de 95.841.007 dolari, legată de plata unor dobânzi acumulate la nivelul proiectului. Partea corespunzătoare participației românești era calculată la 18.506.898 dolari. Dacă aceasta ar fi fost finanțată integral printr-un împrumut suplimentar, totalul finanțărilor ar fi putut depăși 58 de milioane de dolari. Cele 18,5 milioane reprezentau însă o contribuție aferentă majorării propuse, nu o datorie suplimentară deja confirmată.
Mecanismul financiar avea două componente. RMGC se finanța pentru dezvoltarea proiectului, inclusiv prin împrumuturi acordate de investitor. Separat, acționarul român primea finanțare pentru a participa la majorările de capital și pentru a evita diminuarea suplimentară a participației sale. Practic, statul își păstra acțiunile, dar compania prin care participa în proiect acumula obligații față de investitorul majoritar.
5. Hunedorenii din prim-plan.
Guvernul desprinde Roșia Montană din Minvest Deva. Acțiunile și împrumuturile sunt transferate împreună
La 15 mai 2013, Guvernul Victor Ponta a adoptat HG nr. 275/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 307 din 29 mai 2013. Hotărârea prevedea reorganizarea prin divizare parțială a Companiei Naționale a Cuprului, Aurului și Fierului Minvest SA Deva și înființarea unei societăți separate, Minvest Roșia Montană SA. Aceasta urma să administreze participația deținută de stat în RMGC.
Actul este explicit și în privința obligațiilor financiare. Noua societate trebuia să preia atât drepturile și obligațiile rezultate din deținerea acțiunilor, cât și pe cele provenite din împrumuturile contractate pentru participarea la majorările de capital. Cu alte cuvinte, din Minvest Deva erau desprinse împreună acțiunile și raporturile financiare care le însoțeau.
La 23 octombrie 2013, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara a autorizat înființarea Minvest Roșia Montană SA, prin Rezoluția nr. 11464/23.10.2013. Potrivit extrasului publicat în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, nr. 786 din 7 februarie 2014, societatea avea capital integral de stat în valoare de 133.145 lei, împărțit în 53.258 de acțiuni nominative, cu valoarea nominală de 2,5 lei fiecare. Sediul era stabilit în municipiul Deva, Piața Unirii nr. 9.
Primul Consiliu de Administrație era format din Nicolae Radu Chiurtu, Mihai Eduard Frasin și Felix Florin Braniște, numiți pentru mandate de trei ani. Capitalul nominal de 133.145 lei al noii societăți era distinct de valoarea participației sale în RMGC și de obligațiile financiare preluate.
Statul constituia astfel o companie specializată pentru administrarea unui pachet minoritar de acțiuni dintr-un proiect minier care provocase deja dezbateri intense în România.
Cine administra participația statului: schimbările de conducere din 2016
La 10 octombrie 2016, prin Hotărârea AGOA nr. 1/2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, nr. 4147 din 28 noiembrie 2016, statul român a schimbat conducerea Minvest Roșia Montană. Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri era reprezentat în adunare de Florentina Marilena Ioan, desemnată prin Ordinul ministrului nr. 1116 din 6 octombrie 2016. Hotărârea consemnează revocarea a patru administratori: Mihai Eduard Frasin, Viorica Ilie, Nicolae Radu Chiurtu și Felix Florin Braniște. În locul lor au fost numiți Mihai Obăcescu, Ion Șandru și Cătălina Codruța Avan, cu mandate stabilite pentru patru ani, în condițiile legii privind guvernanța întreprinderilor publice. Ministerul continua astfel să exercite drepturile acționarului unic în societatea care deținea participația românească din RMGC.
Între timp, la Deva, reprezentarea statului în companiile aurifere era legată și de conducerea Minvest.
Daniel Andronache și Nicolae Drăgoi. Oamenii din Hunedoara și indemnizațiile din consiliile companiilor aurifere
Legătura dintre Minvest Deva și companiile Roșia Montană Gold Corporation și Deva Gold apare și în istoria mandatelor de conducere.
La 12 mai 2017, Gazeta de Dimineață publica investigația „Mii de lei intră lunar în buzunarele pensionarului Nicolae Drăgoi de la Deva Gold și Roșia Montană Gold Corporation”.
Articolul urmărea numirea lui Nicolae Drăgoi în funcția de director general al Minvest Deva, în aprilie 2017, după activitatea sa în conducerea unor companii miniere și energetice din Valea Jiului. Investigația prezenta și remunerațiile aferente participării în consiliile de administrație ale societăților aurifere.
Fostul director general Minvest, Daniel Andronache, declarase în iunie 2015 indemnizații lunare de 4.400 de lei din CA al RMGC și 1.450 de lei din CA al Deva Gold. În total, 5.850 de lei lunar din cele două mandate.
Cele două societăți aveau proiecte miniere diferite, dar participațiile statului proveneau din aceeași structură industrială din Deva. Relația administrativă dintre Minvest Deva și societatea desprinsă în 2013 apare și în documentele ulterioare. La 23 mai 2019, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Minvest Roșia Montană a adoptat Hotărârea nr. 1, publicată în Monitorul Oficial nr. 3080 din 25 iulie 2019. Statul era reprezentat în adunare de Anca Ruxandra Neacșu, în baza Ordinului ministrului economiei nr. 599 din 20 mai 2019. Hotărârea stabilea sediul Minvest Roșia Montană în Piața Unirii nr. 9 din Deva și încheierea unui contract de comodat cu Minvest Deva pentru folosirea spațiului. Pentru formalitățile legale de înregistrare și publicare era împuternicit Nicolae Drăgoi.
Patru ani mai târziu, prin Hotărârea AGEA nr. 1 din 9 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 2589 din 13 iunie 2023, era aprobat din nou contractul de comodat pentru sediu, iar directorul general al Minvest Deva era împuternicit să efectueze formalitățile necesare.
La un deceniu de la divizare, cele două societăți continuau să aibă o relație administrativă concretă.
De la Roșia Montană la Certej. O istorie comună a aurului din Apuseni
În timp ce proiectul Roșia Montană provoca dispute privind strămutarea locuitorilor, protejarea patrimoniului și riscurile unei exploatări cu cianuri, județul Hunedoara avea propriul proiect aurifer de mari dimensiuni. La Certej, compania Deva Gold dezvolta o investiție minieră care avea să genereze, la rândul ei, dispute de mediu și proceduri de autorizare contestate. Legătura dintre cele două proiecte este documentată încă din 2006.
Strategia guvernamentală privind industria minieră consemna că Minvest Deva deținea 19,31% din Roșia Montană Gold Corporation și 19,25% din Deva Gold. Compania statului român era astfel acționar minoritar în ambele proiecte. Și unele dintre persoanele implicate în conducerea structurilor miniere din Deva apar în istoria ambelor investiții. Nicolae Stanca, fost director general al Regiei Autonome a Cuprului Deva și participant la începuturile asocierii pentru Roșia Montană, a ocupat ulterior funcții de conducere la Deva Gold.
În 2026, Stanca semna documentele VarDev SA, fosta Deva Gold, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație și director general. Prin adresa nr. 270 din 2 iulie 2026, compania solicita Primăriei Certeju de Sus retragerea documentației pentru planul urbanistic al proiectului aurifer. În documentele însoțitoare, VarDev anunța pregătirea unei variante revizuite a proiectului, după schimbarea investitorului majoritar din octombrie 2025.
Noua soluție tehnologică prezentată de companie avea în vedere procesarea fără cianurare și depozitarea uscată a sterilului. La Certej, ca și la Roșia Montană, miza depășește valoarea metalelor prețioase. Exploatarea resurselor minerale înseamnă locuri de muncă și venituri potențiale, dar și folosirea terenurilor, modificarea peisajului, gestionarea apelor și efecte asupra comunităților din apropiere.
Cele două proiecte au evoluat diferit, însă istoria participațiilor statului și implicarea companiei miniere din Deva le leagă direct.
În 2026, România a câștigat arbitrajul, dar statul continuă să dețină acțiuni în RMGC
La 5 noiembrie 2026, Gabriel Resources confirma într-un comunicat oficial că deținea 80,69% din Roșia Montană Gold Corporation, în timp ce Minvest Roșia Montană SA păstra participația de 19,31%. Societatea Minvest Roșia Montană este deținută integral de statul român.
La aproape trei decenii de la constituirea companiei mixte, statul continua astfel să participe indirect la RMGC, prin societatea înființată la Deva în 2013. În aceeași perioadă, proiectul se confrunta și cu refuzul prelungirii licenței de exploatare, comunicat de autoritatea competentă în iunie 2024 și contestat de RMGC în instanțele românești.
Arbitrajul internațional și procedurile privind licența minieră au obiecte juridice diferite. Prima dispută privea despăgubirile solicitate României de investitori pentru tratamentul aplicat investiției. Cea de-a doua privește dreptul companiei de a continua să dețină licența de exploatare.
Dar pentru comunitatea din Roșia Montană, miza este mai largă decât ambele dosare. În 2021, localitatea a primit recunoașterea UNESCO pentru patrimoniul său minier excepțional. În 2026, protejarea galeriilor romane, conservarea clădirilor istorice, gestionarea urmelor mineritului vechi și dezvoltarea unor activități economice durabile rămân teme esențiale pentru viitorul zonei.
O comunitate care a trăit secole din minerit trebuie să își construiască viitorul într-un peisaj în care proiectul unei exploatări industriale de mari dimensiuni a dominat, vreme de decenii, viața publică și deciziile economice.
Pentru România, 13 noiembrie 2026 marchează victoria definitivă în arbitrajul internațional și înlăturarea pretențiilor de miliarde de dolari ale Gabriel Resources. Pentru istoria industriei miniere românești, documentele rămân mărturia unei afaceri începute prin compania statului din Deva, continuate prin reducerea participației românești, transferul licenței, împrumuturi de zeci de milioane de dolari și reorganizări succesive.
Iar pentru oamenii din Roșia Montană, dincolo de hotărârile arbitrilor și de bilanțurile companiilor, povestea a fost întotdeauna despre locul în care trăiesc și despre ce fel de viitor poate avea acesta.
Ce era, de fapt, proiectul Roșia Montană și ce însemna pentru oamenii de acolo
Roșia Montană este o localitate din Munții Apuseni, județul Alba, cu o istorie minieră de aproximativ două milenii. Acolo, aurul a fost exploatat încă din perioada romană. Proiectul Gabriel Resources propunea însă o exploatare industrială de o amploare cu totul diferită de mineritul tradițional.
Patru munți transformați în cariere
În locul exploatării prin galerii subterane, proiectul prevedea extragerea minereului din patru cariere de suprafață, în masivele Cetate, Cârnic, Orlea și Jig. Pentru aceasta, roca urma să fie excavată în cantități uriașe, transportată și măcinată, apoi supusă procesării pentru recuperarea aurului și argintului. Memoriul de prezentare depus de RMGC la Ministerul Mediului în noiembrie 2004 prevedea procesarea a aproximativ 13 milioane de tone de minereu anual, pe parcursul unei exploatări estimate la aproximativ 17 ani.
Practic, peisajul montan ar fi fost transformat prin excavarea unor masive, amenajarea carierelor, drumurilor industriale, haldelor de steril și instalațiilor de procesare.
Ce se întâmpla cu aurul și cu cianura
Aurul și argintul se găsesc în concentrații foarte mici în roca extrasă. Pentru recuperarea lor, proiectul prevedea măcinarea minereului și folosirea unui proces chimic bazat pe cianură. După recuperarea metalelor, rămânea sterilul de procesare: o cantitate enormă de rocă măcinată, amestecată cu apă și reziduuri ale procesului industrial. Documentația RMGC din 2004 prevedea un iaz de decantare în valea Corna, cu o capacitate proiectată pentru aproximativ 224 de milioane de tone de steril. Compania propunea tratarea reziduurilor pentru reducerea conținutului de cianură și sisteme de control al apelor.
Dimensiunea iazului, siguranța barajului, posibilitatea contaminării apelor și efectele pe termen lung ale depozitării sterilului au devenit teme centrale ale controversei de mediu.
Aproximativ 960 de familii în zona afectată
Pentru locuitorii Roșiei Montane și ai satelor din jur, proiectul însemna mai mult decât o schimbare a peisajului. În propriul memoriu din 2004, RMGC estima că strămutarea și relocarea ar putea afecta 960 de familii, dintr-un total de 1.362 de familii înregistrate în comună la recensământul din 2002.
Dintre acestea, documentul identifica 613 familii în satul Roșia Montană, 138 în Corna și 114 în Gura Cornei, celelalte fiind în așezările din apropiere.
Compania oferea două variante: strămutarea într-o locuință nouă, într-o zonă amenajată, sau primirea unei compensații bănești pentru proprietate, cu posibilitatea mutării în altă localitate. Pentru oameni, aceste operațiuni însemnau case, grădini, terenuri, gospodării și relații de vecinătate construite de-a lungul generațiilor.
Planurile afectau și spații comunitare, inclusiv infrastructura publică și zonele în care se aflau biserici și cimitire.
Sumele plătite pentru proprietăți și promisiunea unor locuințe noi nu puteau elimina dimensiunea personală a schimbării: pentru o parte dintre localnici, dezvoltarea minei presupunea părăsirea locurilor în care trăiseră ei și familiile lor.
Locurile de muncă, cealaltă miză a comunității
Pentru o localitate cu o lungă tradiție minieră, în care activitățile industriale vechi se restrângeau, investiția promitea și o posibilitate de continuare a muncii în minerit. RMGC estima aproximativ 1.200 de locuri de muncă directe în faza construcției și 560 în etapa exploatării, la care anticipa angajări indirecte în transport, comerț, servicii și aprovizionare.
Documentația socială din 2004 descria o comunitate dependentă în bună măsură de salariile miniere, de pensii și de agricultura practicată în gospodării pentru consumul propriu. În aproape jumătate dintre gospodării trăiau pensionari, potrivit evaluărilor prezentate atunci de companie.
Pentru unii localnici, mina reprezenta perspectiva unui salariu și a unei economii locale revitalizate. Pentru alții, prețul acestei dezvoltări – pierderea locuințelor, transformarea munților și riscurile de mediu – era prea mare.
Disputa Roșia Montană a fost astfel și o dispută între două moduri de a vedea viitorul aceleiași comunități.
Galeriile romane și patrimoniul UNESCO
Sub munții în care urma să fie dezvoltată exploatarea se află un patrimoniu minier excepțional: galerii romane, vestigii arheologice, urme ale tehnicilor antice de extragere a aurului și mărturii ale vieții unei comunități miniere vechi de aproape două mii de ani. În iulie 2021, peisajul minier Roșia Montană a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO și, simultan, în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol.
Recunoașterea internațională privește ansamblul peisajului cultural și minier, nu doar câteva galerii subterane.
În 2026, situl continuă să figureze pe lista patrimoniului aflat în pericol, iar UNESCO menține în atenție amenințarea unei exploatări miniere de mari dimensiuni și necesitatea protejării și administrării patrimoniului.
Roșia Montană a însemnat, așadar, simultan promisiunea unor locuri de muncă, perspectiva unor venituri pentru stat și comunitate, mutarea a sute de familii, transformarea unui peisaj montan și disputa privind protejarea unui patrimoniu unic.
sursă foto: UNESCO
Anunțuri gratuite din Maramures