CSC Dumbrăvița a rămas fără victorie și după runda 11 în Liga 2. Alb-verzii au deschis scorul la Bistrița prin Curescu, dar Gloria a întors rezultatul și s-a impus cu 2-1.

În minutul 33 Popovici a centrat din stânga iar Robert Curescu a deviat în poarta gazdelor pentru 0-1. Bucuria nu a durat decât șase minute pentru bănățeni, căci Marius Lupu a trimis cu capul din centrarea lui Pîrvulescu pentru 1-1.

Repriza secundă a adus și un eveniment nefericit pentru Gloria, atacantul King accidentându-se grav, fiind suspect de ruptură de ligamente. Chiar și așa amfitrionii și-au adjudecat toate punctele pe final, prin reușita aceluiași Lupu din minutul 73.

CSC Dumbrăvița a rămas ultima, cu 3 puncte în clasament și va primi vizita liderului Politehnica Timișoara. Duelul timișean din Liga 2 va avea loc sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 11.00, pe stadionul „Ștefan Dobay”.

Gloria Bistrița (antrenor Sebastian Moga): Greab (cpt.) – C. Gheorghe, Lică, Asibey, Mogoș – Bradu, Osikmashvili (46, Cavar), S. Pîrvulescu – King (62, Arnaud), M. Lupu, A. Suciu (57, Zanc)

CSC Dumbrăvița (antrenor Florin Fabian): Mikloș – Datcu (83, Leczki), Panaite, Șeroni (cpt.) (70, Butnărașu), Negrea – Curescu (46, Mucuță), Cibi (83, Burlacu), B. Vasile, S. Popovici – Gunie  (83, Pădurariu) – Buțu

„Am făcut un meci bun în prima repriză. Am avut momente de dominare, am avut ocaziile mari prin Buțu, am reușit să și înscriem prin Curescu.

O organizare de joc bună în general. Din păcate, continuăm să primim goluri prea ușor și când vom înțelege că fotbalul înseamnă dueluri, înseamnă să pui presiune pe adversar, să nu-l lași să centreze… Sunt greșeli pe care nu reușim să le corectăm și le repetăm de la meci la meci. Aici se face diferența. În repriza a doua, la fel, am încercat să punem presiune pe adversar. Din păcate, a venit un nou gol dintr-o centrare prea ușoară, fără adversitate, fără să ne câștigăm duelul. Și la 2-1, din păcate, am avut și un cartonaș roșu, am jucat în zece oameni și n-am mai reușit să presăm, deși pe final am avut multe atacuri în ultima zonă a adversarului. Un meci din care sunt de părere că trebuia să scoatem cel puțin un punct, după aspectul jocului. Dar diferența se face în fața porții, în treimea adversă. Acolo încă suntem restanți în ceea ce privește randamentul la jucătorii de atac.

Asta e datoria mea, să fac tot posibilul să redresez situația. Și astăzi, înainte de meci, le-am spus jucătorilor că le trebuie multă determinare, că trebuie să muncim pe teren, să nu ne uităm în clasament. De altfel, o direcție avem în clasament, doar în sus putem să mergem. Dar pentru asta e nevoie de mult sacrificiu! Din păcate, nici norocul nu ține cu noi. Sunt lucruri imprevizibile, pe care e greu să le controlezi ca antrenor, dar vom lupta în continuare. Cât voi fi eu la echipă, voi face tot ce-mi stă în putință să facem puncte și să încercăm să redresăm corabia.

De când am început campionatul, am avut mereu probleme cu accidentările, pe lângă că lotul nostru e foarte subțire din punct de vedere numeric. L-am pierdut acum și pe Butnărașu, l-am pierdut și pe Curescu – care a ieșit accidentat. Mai sunt Dussaut, Nicholas Pop… Sunt probleme mari de lot și, bineînțeles, și asta concură la situația pe care o avem”, a declarat Florin Fabian, antrenorul dumbrăvițenilor.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *