- Lucrările de demolare ale vechiului stadion Corvinul au început astăzi, 12 octombrie.
- Cât va dura demolarea arenei și care a fost reacția lui Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara, mai jos în articol.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite
La începutul lunii, Sorin Cimpoca, președintele Corvinului, a declarat pentru GOLAZO.ro că obiectivul clubului este ca demolarea să se încheie până la finalul acestui an, iar mai apoi să înceapă construcția noului stadion.
FOTO. A început demolarea vechiului stadion Corvinul
„A început demolarea vechiului stadion!
Într-o primă fază va fi dezafectată jumătatea vestică a stadionului, inclusiv «Tribuna mare».
Termenul de finalizare a lucrărilor este de 6 luni, însă există toate premisele ca acestea să fie gata mai devreme, astfel încât, la început de 2027 să poată fi demarate lucrările pentru construirea noului Stadion Corvinul 1921 Hunedoara”, a transmis clubul pe Facebook.
Galerie foto (6 imagini)
+6 Foto
labels.photo-gallery
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara, a declarat:
„Este un moment de o însemnătate aparte pentru mine şi pentru fiecare microbist hunedorean. Un moment ce îmbină o poveste frumoasă care se sfârşeşte pentru ca o alta, şi mai frumoasă, să poată începe.
Cu riscul de a mă repeta: vechiul stadion, construit între 1957 şi 1960, nu mai putea fi adus la standardele actuale. Ar fi costat mult şi, la final, am fi avut … tot un stadion vechi. De aceea, încă din 2017, am început să facem demersuri pentru un stadion nou.
Cu sprijinul preşedintelui Consiliului Judeţean, domnul Laurenţiu Nistor, am ajuns în punctul în care, acum, există un contract de execuţie pentru un nou stadion la Hunedoara, cu un proiect tehnic finalizat ce aşteaptă să fie materializat începând din 2027”, a spus edilul.
Lucrările pentru demolarea vechii arene vor fi executate de firma BS Recycling din Cluj-Napoca, iar valoarea întregului contract este estimată la 1,5 milioane de lei fără TVA.
FOTO. Cum va arăta noul stadion al Corvinului
Galerie foto (18 imagini)
+18 Foto
labels.photo-gallery
Corvinul se află pe locul 7 în Superliga, cu 16 puncte acumulate după 11 etape disputate.
Citește și
Anunțuri gratuite din Maramures


