Peste 100 de pediatri, neonatologi, medici de familie și specialiști din domenii conexe participă în această perioadă la Zilele Pediatriei Brașovene.
Este o manifestare medicală oportună pentru schimb de experiență între medici din toată țara și actualizarea cunoștințelor în domeniul sănătății copilului.
Medic șef secție clinică I la Spitalul de Copii Brașov, prof. univ. Oana Falup Păcurariu:
Cumva era nevoie de aceste zile în care să ne reunim toți, din toate specialitățile care se ocupă de copil, de la cele, să spunem, de medicină clinică, până la cele chirurgicale, trecând prin microbiologie, dar mai ales să creăm o platformă de legătură. Între ceea ce înseamnă pediatria din Centrul Universitar Brașov cu pediatria din toate celelalte centre. Era timpul să arătăm că pediatria din Brașov este valoroasă prin toate specialitățile și subspecialitățile ei.
De apreciat este prezența tinerilor, rezidenți sau studenți, care vor să învețe din experiența seniorilor, adaugă dr. oana Falup Păcurariu. Cei mai mulți tineri își aleg ca specialitate Pediatria pentru că ar fi „de viitor”, după cum ne-au mărturisit doi studenți în anul V la Facultatea de Medicină a Universității Transilvania:
Programul Zilelor Pediatriei Brașovene, din perioada 8-10 octombrie, la Aula Universității Transilvania, conține prezentări științifice, dezbateri și sesiuni dedicate celor mai recente provocări și progrese din practica medicală. Evenimentul este coordonat științific de către Fundația Spitalul de Copii Brașov.
Anunțuri gratuite din Maramures


