Primul meci din Superliga României de după întreruperea cauzată de meciurile echipelor naționale este o restanță. Vorbim despre cea din etapa a patra dintre CFR Cluj și Universitatea Cluj. Partida începe pe 8 octombrie, la ora 20:30.
Totul sau nimic pentru Universitatea Cluj în campionat, până acum
După 9 meciuri disputate în Superliga, CFR Cluj se află pe poziția a opta, în timp ce Universitatea Cluj ocupă locul 5. Diferența dintre cele două este de două puncte.
Patru din primele cinci clasate vin după cel puțin două victorii în campionat. O includem aici pe Universitatea Cluj, care a câștigat cu 3-0 pe teren propriu cu Oțelul Galați, respectiv cu 2-0 în deplasare contra Voluntariului. Înaintea acestor victorii, formația antrenată de Cristiano Bergodi a fost învinsă în deplasare de campioana U Craiova cu scorul de 0-4. A suferit cea mai drastică înfrângere din acest sezon de Superliga. Celelalte trei înfrângeri din campionat au sosit cu Petrolul pe teren propriu, respectiv cu Dinamo și Sepsi în deplasare. De toate cele trei formații a fost învinsă la diferență de un gol.
De notat că Universitatea Cluj este singura formație din Superliga care până acum nu a obținut vreun rezultat de egalitate. Nici CFR Cluj nu excelează la acest capitol, formația antrenată de Marius Șumudică obținând un singur rezultat de egalitate. Se întâmpla în urmă cu trei etape, în remiza albă de pe teren propriu cu Farul Constanța.
Cu două etape în urmă CFR Cluj a fost învinsă cu 1-3 în deplasare de Sepsi Sfântu Gheorghe, în vreme ce etapa trecută a învins-o cu 3-1 pe teren propriu pe Botoșani. Asta, în condițiile în care formația oaspete a evoluat în inferioritate numerică încă din minutul 9.
Deși aflată pe poziția a opta în campionat, CFR are a treia ofensivă, după Universitatea Craiova și Dinamo. A marcat 15 goluri, cei mai buni marcatori ai echipei fiind Cordea și sârbul Drazic, cu 5 reușite fiecare. De cealaltă parte, Universitatea Cluj îl are golgheter al campionatului pe suedezul Aliev, cu 6 reușite și două pase de gol.
CFR Cluj este neînvinsă în Superliga pe teren propriu în acest sezon, obținând trei victorii și un rezultat de egalitate. De cealaltă parte, Universitatea Cluj nu se descurcă foarte bine în deplasări, obținând o singură victorie din cele patru astfel de meciuri. Universitatea Cluj nu a obținut niciun punct în ultimele trei întâlniri directe din deplasare.
În aceste condiții, cotele afișate în secțiunea de pariuri sportive la Don Casino (L1234101W001500 ONJN, 18+), partenerul oficial al celor de la CFR, arată astfel:
- Victorie CFR Cluj – 2.40
- Egalitate – 3.33
- Victorie U. Cluj – 2.83
De menționat că în 4 din precedentele 6 întâlniri directe cu CFR Cluj gazdă au fost marcate cel puțin 4 goluri. Includem aici spectaculosul meci din sezonul regulat 2025-2026, încheiat cu scorul de 3-2 pentru gazde. Din păcate, la finalul acelui meci au avut loc câteva incidente. Cota ca în acest meci să se înscrie peste 2.5 goluri este 1.76.
Următorul meci pentru CFR Cluj va fi pe 12 octombrie, când ardelenii se vor deplasa pentru partida cu FC Argeș. De partea cealaltă, următorul meci al „șepcilor roșii” va avea loc tot pe 12 octombrie, când pe teren propriu o va întâlni pe Rapid București. Peste două săptămâni va juca și ea cu FC Argeș, însă pe teren propriu, spre deosebire de rivala sa. Cele două echipe ardelene se vor întâlni și în Cupa României în această lună, tot pe terenul celor de la CFR Cluj.
În cazul în care va câștiga, Universitatea Cluj va urca pe poziția a patra, la 5 puncte în spatele liderului Dinamo, dar și la 5 puncte în fața rivalei CFR Cluj. De cealaltă parte, dacă formația antrenată de Marius Șumudică se va impune, va părăsi zona de play-out. Se va instala pe poziția a cincea, la un punct în fața celor de la U. Cluj.
Anunțuri gratuite din Maramures


