Sportiva Aimée Belbe din Tg.Mureș, instructor de fitness, a cucerit trei medalii de aur și una de argint – sâmbătă, 3 octombrie, la Sibiu, unde a avut loc una dintre cele mai importante competiții de culturism și fitness organizate în România, NPC Worldwide Valahia Warriors Championship 2026.
Potrivit platformei online punctul.ro, competiția s-a desfășurat la „Redal Expo” din municipiul Sibiu, unde tîrgumureșeanca s-a clasat pe primul loc la categoriile Bikini Junioare, Bikini Novice C și Bikini OPEN Class D, respectiv pe treapta a doua la Bikini True Novice.
Conform aceleași surse, a fost cea de-a VI-a ediție a Valahia Warriors Championship – o întrecere NPC Worldwide Regional, deschisă sportivilor din mai multe țări și organizată de Wings of Strength România.
Septimiu Cioloboc
Anunțuri gratuite din Maramures


