Foto: Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe/ Facebook

Au început înscrierile pentru programul „Pași pentru clasa mea!”, o provocare de mișcare adresată elevilor din clasele IX–XII din județul Covasna.

Timp de cinci săptămâni, clasele participante vor aduna pași împreună, iar cea mai activă va câștiga o tabără de team building.

Programul este organizat de Asociația Fitness Tribe, cu sprijinul Consiliului Județean Covasna și al Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe, și se va desfășura în perioada 19 octombrie – 22 noiembrie.

Inițiativa nu urmărește performanța sportivă individuală, ci încurajarea mișcării în rândul tuturor elevilor, declară pentru Radio Târgu Mureș președintele Asociației Fitness Tribe, Lászlóffy Loránd.

„Conceptul este pentru elevi de liceu, deocamdată, mergem pe un concept pilot, care o să se facă numai pentru elevii de liceu. Dacă totul va decurge bine, atunci la anul o să o să venim și cu clase mai mici. Ne propunem ca să atragem cât mai multe clase în această competiție, deci clasele vor aduna pași împreună, elevii dintr-o clasă, se contorizează pașii și o să vedem care clasă din oraș o să iasă câștigătoare.”

Clasele înscrise vor avea acces la un spațiu online în care își vor putea înregistra și urmări rezultatele pe parcursul provocării.

Programul va include și activități de mișcare organizate de Fitness Tribe, în cadrul cărora elevii vor putea afla informații despre încălzirea corectă, tehnica de bază a alergării, creșterea progresivă a efortului și stretching.

La finalul celor cinci săptămâni, rezultatele vor fi centralizate, iar clasa care va acumula cea mai mare activitate va primi drept premiu o tabără de team building.




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *