Întrebat cât de aproape este în prezent România de o vizită a preşedintelui Nicuşor Dan la Casa Albă, consilierul de stat în Departamentul Politică Externă, Parteneriate Strategice şi Românii de Pretutindeni din cadrul Administraţiei Prezidenţiale a evitat să avanseze un calendar, potrivit Agerpres.
“Relaţia cu SUA funcţionează foarte bine. Suntem în discuţii avansate pe mai multe dosare, nu în ultimul rând pe dosarul posturii, care este în curs de evaluare”, a declarat el în cadrul unui briefing pentru jurnaliştii români.
“Şi agenda internaţională, din câte aţi văzut, e complexă. Preşedintele Trump însuşi nu a mai avut multe întrevederi la Casa Albă. Deci este un obiectiv, dar un obiectiv parte a unui tablou mai complex”, a spus Vlad Ionescu, referindu-se la o eventuală vizită a preşedintelui român la Casa Albă.
Nicușor Dan a semnat în ultimul timp mai multe articole în presa conservatoare din SUA
“Ea va avea loc în momentul în care toate condiţiile se vor întruni”, a apreciat consilierul de stat.
Preşedintele român Nicuşor Dan a semnat recent mai multe articole de opinie publicate în presa conservatoare americană, iar cu prilejul vizitei în SUA s-a întâlnit inclusiv cu Alianţa foştilor ambasadori ai SUA în România.
Preşedintele României, Nicuşor Dan, şi partenera sa, Mirabela Grădinaru, participă marţi seară la recepţia oficială tradiţională oferită de preşedintele SUA, Donald Trump, şi de Prima Doamnă a SUA, Melania Trump.
Anunțuri gratuite din Maramures


