Un bărbat a fost surprins de camerele de supraveghere, marți, în jurul orei 11.00, în timp ce intra într-o curte de pe strada Andrei Șaguna din Sibiu. Potrivit locatarilor, acesta ar fi încercat să sustragă bunuri din curte.
Un bărbat a fost surprins în timp ce încerca să sustragă bunuri dintr-o curte de pe strada Andrei Șaguna, din Sibiu. Nu ar fi primul incident de acest fel. Oamenii spun că persoane străine intră frecvent în curtea comună și iau obiectele pe care le găsesc, chiar dacă este vorba despre lucruri de valoare redusă.
„De furat, fură tot ce găsesc. Acolo, în curte, las unele lucruri, de exemplu o rolă cu furtun pentru udat florile sau alte lucruri mărunte. Ideea este că nu ai siguranță la intrarea în casă. Foarte mulți intră și își fac nevoile în curte. Seara, dacă vii acasă, nu știi peste cine dai. Fiica mea mă sună dacă se înserează, să ies să verific curtea înainte. Este o curte curată, aranjată, dar oamenii care intră sunt o problemă de siguranță”, spune una dintre locatare.
▶ Vezi pagina acestui video: Hoț surprins în „acțiune” în toiul zilei într-o curte din centrul Sibiului: „Fură tot ce găsesc” — VIDEO
Locatarii vor să monteze o poartă
Oamenii spun că principala lor problemă este lipsa unei porți care să limiteze accesul persoanelor străine în curtea în care locuiesc mai multe familii. „Persoana care a intrat la furat ar fi bine să fie evitată. Asta se întâmplă frecvent, iar în zona în care suntem mai multe familii nu avem voie să ne punem poartă. Și atunci, când intri în curte, te uiți de zece ori în spate, pentru că nu știi cine te urmărește sau cu cine poți da nas în nas în fața ușii. Când intri, închizi repede ușa casei”, povestește locatara.
Curtea se află pe strada Andrei Șaguna, în zona intrării către Baia Neptun. Potrivit locatarilor, după intrarea sub gang, în partea stângă se află curtea privată în care locuiesc cinci familii.
Probleme și cu mașinile parcate în curte
Pe lângă accesul persoanelor străine, locatarii spun că au probleme și cu șoferii care vin la Baia Neptun și își lasă mașinile în curtea lor atunci când nu găsesc locuri de parcare.
Oamenii spun că au montat inclusiv un indicator cu „Accesul interzis”, însă acesta nu este întotdeauna respectat. „Avem probleme și cu cei care vin la Baia Neptun. Dacă nu au loc de parcare, intră la noi în curte, deși am pus o inscripție cu accesul interzis. Nu îi interesează. De multe ori vii acasă și nu poți intra în curte din cauza mașinilor lor”, a spus aceasta.
Anunțuri gratuite din Maramures


