La sediul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara a avut loc vineri, 4 septembrie, o conferință de presă comună dedicată pregătirii și debutului anului școlar 2026-2027.

La întâlnire au participat reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IŞJ) Hunedoara, ai Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Hunedoara și ai Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara. De asemenea, la conferinţa de presă au mai participat inspectorii generali adjuncţi ai IŞJ Hunedoara, Adriana Almășan şi Kocsis Attila-Levente, precum şi Gabriel Ilieş, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Hunedoara.

În cadrul conferinței au fost prezentate măsurile luate pentru ca elevii să înceapă cursurile în condiţii cât mai bune, de la siguranţa în şcoli până la pregătirea infrastructurii, a manualelor şi a transportului şcolar.

Poliţiştii, prezenţi în fiecare şcoală. „Siguranţa copiilor nu are vacanţă”

Reprezentanţii IPJ Hunedoara au precizat că activitatea de prevenţie nu a fost întreruptă pe perioada vacanţei de vară, poliţiştii, alături de reprezentanții celorlalte instituții cu atribuții în domeniu, fiind pregătiţi pentru începerea noului an școlar în condiții de siguranță.

„Perioada de vacanţă nu a însemnat vacanţă pentru structura de siguranţă şcolară şi pentru celelalte structuri care au atribuţii pe această linie, deoarece siguranţa, în general, şi mai ales cea a minorilor, nu poate lua vacanţă. Am desfăşurat activităţi în locurile unde am găsit copii, în taberele şcolare, în atelierele organizate de către unităţile de învăţământ, la manifestările cultural-sportive și în comunitate. Am desfăşurat circa 125 de activități preventive – educative, la care au participat 2.200 de beneficiari, respectiv copii, părinți și cadre didactice. Ne-am adresat cadrelor didactice prin instruiri, fiind efectuate 29 de astfel de instruiri, şi am avut în derulare mai multe campanii”, a declarat comisar – şef Corina Sicoe, șef Birou Siguranța Școlară din cadrul IPJ Hunedoara.

Printre campaniile derulate s-au numărat „FII INdependent!”, al cărei scop este prevenirea consumului și traficului de substanțe interzise. intitulată „Când martorul vorbește, bullyingul tace!”, pentru prevenirea bullyingului, şi au mai fost desfăşurate activităţi şi în cadrul campaniei „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți”.

“Ca măsuri pentru un nou an școlar în siguranță, încă din luna iulie a fost elaborată o serie de măsuri şi a fost desfăşurată o serie de activităţi. A fost pus în aplicare un plan de acțiune destinat creșterii gradului de siguranță în unitățile de învățământ și în zonele adiacente acestora. Pentru fiecare unitate de învățământ preuniversitar a fost desemnat câte un polițist care răspunde în mod direct de prevenirea și combaterea fenomenului antisocial specific acestui domeniu. Polițistul desemnat va face parte din Grupul de acțiune constituit la nivelul unității de învățământ”, a adăugat comisar – şef Corina Sicoe, șef Birou Siguranța Școlară din cadrul IPJ Hunedoara.

La începutul noului an școlar, forțele de ordine vor fi prezente la fiecare unitate de învățământ, în scopul menținerii climatului de ordine și siguranță publică. Activităţile de prevenire vor continua. Pe parcursul anului școlar, polițiștii de siguranță școlară, prevenire, rutieră, proximitate și ordine publică din mediul rural vor desfășura activități de popularizare a legislației în unitățile de învățământ. Totodată, vor fi continuate activitățile din cadrul campaniilor „FII INdependent!” și „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți”, iar în noul an școlar va fi implementat Proiectul național „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine”, care urmărește crearea unui mediu sigur pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor, prin conștientizarea și implicarea părinților în prevenirea și identificarea situațiilor de risc din mediul școlar.

Şi jandarmii, prezenţi în zona unităţilor de învăţământ

Şi jandarmii hunedoreni vor fi prezenţi în zona unităţilor de învăţământ. Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Hunedoara i-au fost repartizate 11 unități școlare, în vederea organizării activității de menținere a ordinii și liniștii publice în zona adiacentă acestora.

„În pragul unui nou an școlar, Inspectoratul de Jandarmi Județean Hunedoara continuă demersurile pentru ca revenirea elevilor în unitățile de învățământ să se desfășoare în condiții de siguranță. (…) Dispozitivele de jandarmi vor fi adaptate prin includerea școlilor în itinerariile de patrulare, pentru asigurarea unei acoperiri echilibrate, dar și prin corelarea activităților cu programul orar al unităților de învățământ aflate în aria noastră de competență. (…) De altfel, activitatea noastră nu s-a oprit pe timpul verii. În vacanța de vară a acestui an au fost desfășurate 17 campanii de prevenire, la care au participat peste 2.000 de copii. Am fost prezenți, de asemenea, în cadrul „Taberelor ARC 2026” – proiect destinat copiilor și tinerilor români din comunitățile istorice și din diaspora, organizat la Tabăra Straja din Lupeni. Ne afirmăm pe această cale angajamentul față de cetățeni, vom fi în permanență la datorie și vom veghea la ordinea și siguranța publică și ne dorim ca în parteneriat cu celelalte instituții cu atribuții pe această linie să reușim să menținem un mediu sigur pentru copii, părinți și cadre didactice”, a declarat, la rândul său, maior Daniel Istrate din cadrul IJJ Hunedoara.

 

“Scopul şi obiectivul nostru asumat este, în primul rând, siguranţa elevilor”

La rândul lor, reprezentanţii ISU Hunedoara au anunţat că vor continua, pe tot parcursul anului şcolar, activtăţile de informare preventivă, exerciţiile, controalele şi să acorde asistenţă tehnică de specialitate.

„Acum aproximativ trei luni, în aceeaşi formulă, încheiam anul şcolar 2025-2026, un an şcolar care nu a fost uşor, a avut provocările lui, dar şi rezultatele lui. După care, pe timpul vacanţei, care pentru noi nu a fost o vacanță, am lucrat intens, în special în colaborare cu IŞJ, pentru a pregăti începerea anului şcolar 2026-2027 în cele mai bune condiţii de siguranţă. Scopul şi obiectivul nostru asumat este, în primul rând, siguranţa elevilor în şcoli. Astfel, pe timpul vacanţei, ISU a desfăşurat o serie de activităţi cu factorii de decizie şi de responsabilitate, atât din cadrul unităţilor administrativ-teritoriale, şi aici discutăm în special de primarii localităţilor unde sunt arondate unităţile de învăţământ, cât şi, bineînţeles, cu directorii de şcoli şi cu reprezentanţii IŞJ. Putem să spunem acum, în ajunul începerii noului an şcolar, că la nivelul judeţului Hunedoara unităţile de învăţământ sunt pregătite într-un procent optim pentru începerea cursurilor în condiţii de siguranţă. Bineînţeles, pompierii vor fi alături de elevi, de cadrele didactice, de părinţi şi de ceilalţi factori interesaţi pe tot parcursul anului şcolar, indiferent că vom desfăşura activităţi de informare preventivă, exerciţii şi controale, că vom acorda asistenţă tehnică de specialitate sau că aplicăm sancţiunile prevăzute de lege acolo unde vom constata nerespectări ale normelor aplicabile”, a afirmat colonelul Bogdan Dănăiaţă, șeful Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Hunedoara.

Un apel important a fost făcut la adresa părinţilor. “Aş vrea să fac, pe această cale, un apel către toţi părinţii. Luni începe şcoala și, cu siguranţă, va fi o zi plină de emoţie, la fel cum vor fi şi celelalte zile care vor urma. Rugămintea noastră către toţi părinţii este să acorde atenţie, în special, locului unde vor parca autoturismele atunci când își vor duce copiii la şcoală. Este important să păstrăm căile de circulaţie libere, astfel încât, în cazul în care se impune intervenţia operativă a forţelor de intervenţie, să avem acces liber şi nestingherit, având în vedere că activitatea noastră este o luptă cu secundele şi orice secundă contează. Din partea ISU, vă urăm atât părinţilor, cât şi copiilor, un an şcolar minunat, plin de realizări şi mult mai bun decât cel care s-a încheiat!”, a conchis colonelul Bogdan Dănăiaţă, șeful Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Hunedoara.

Pregătiri în toate unităţile de învăţământ din judeţ

Inspectorul școlar general al IŞJ Hunedoara, prof. dr. Maria Ștefănie, a prezentat situaţia învăţământului hunedorean, dar înainte a adresat mulţumiri partenerilor instituţionali pentru tot sprijinul acordat pe tot parcursul anului școlar anterior, în vacanțe și în timpul examenelor naționale. “Permanent ne-au fost alături și este extrem de important să primim acest sprijin și această implicare din partea instituțiilor cu atribuții, în special, în ceea ce privește siguranța și securitatea elevilor. Nu numai atât, apreciez foarte mult munca depusă de reprezentanții acestor instituții în activitățile de prevenire. S-au derulat foarte multe activităţi de prevenție extrem de atractive pentru elevi, care au avut un impact mare în rândul copiilor și al părinților, fiind, totodată foarte utile și pentru colegii noștri, cadrele didactice”, a declarat prof. dr. Maria Ştefănie, inspector şcolar general al IŞJ Hunedoara.

Anul școlar 2026-2027 debutează luni, 7 septembrie 2026, la nivelul a 245 de unități de învățământ din județul Hunedoara. Dintre acestea, 227 sunt unităţi de stat, 103 cu personalitate juridică și 124 de structuri arondate (fără personalitate juridică).

Dintre cele 103 de unităţi cu personalitate juridică, şase sunt grădinițe cu program prelungit și normal, 12 școli primare, 46 școli gimnaziale, 33 licee și colegii, două cluburi sportive școlare, două palate și cluburi ale elevilor, două unități de învățământ special. La acestea se adaugă şi 18 unități de învățământ particulare (de nivel preșcolar, primar și postliceal).

“Toate aceste unități se află în coordonarea IȘJ și oferim sprijin tuturor pentru că avem același principiu, toți elevii și toate școlile din județ sunt la fel de importante pentru noi. Ca şi obiective, așa cum s-a precizat și de către partenerii noștri, un prim obiectiv este siguranța și securitatea elevilor și a personalului din școli. Şi pentru acest an, am făcut demersuri astfel încât să luăm toate măsurile necesare atât la nivel județean, cât și la nivel local (unități de învățământ și UAT-uri), pentru a asigura condiții optime. Un alt obiectiv la fel de important este calitatea serviciilor educaționale, pentru că suntem datori să căutăm permanent soluții care să îmbunătățească rezultatele elevilor noștri. Din acest punct de vedere, s-au făcut foarte multe demersuri, în special în parteneriat cu autoritățile publice locale. Primăriile și consiliile locale din județ au accesat multe proiecte la nivelul județului Hunedoara. În aproape toate unitățile de învățământ au fost derulate proiecte de reabilitare, în foarte multe lucrările s-au finalizat. De asemenea, s-a achiziționat mobilier școlar nou, materiale didactice, echipamente digitale și laboratoare de informatică sau de științe de tip SMART LAB. Şi, iată că, acum sunt create premisele pentru a asigura servicii educaționale de calitate”, a mai declarat prof. dr. Maria Ştefănie, inspector şcolar general al IŞJ Hunedoara.

Situația manualele școlare

În ceea ce priveşte resursa umană, conducerea IŞJ Hunedoara spune că, la debutul noului an şcolar, toate posturile vor fi ocupate.  “Majoritatea posturilor vor fi ocupate de către cadre didactice calificate (…) Putem să afirmăm, pentru că am avut mai multe ședințe cu colegii noştri, directori și inspectori, că la începerea cursurilor toate posturile vor fi ocupate și vom avea cadre didactice în toate clasele și grupele. Nu vor fi probleme, nici în anii anteriori nu am avut dificultăți din acest punct de vedere, iar în acest an vom îndeplini acest obiectiv și asigurăm resursa umană în toate unitățile de învățământ. În cele 103 unități de învățământ de stat și în cele particulare, ca şi număr de locuri, în proiectul planului de școlarizare am avut în jur de 53.000, dar numărul va fi undeva în jur de 50.000. Cifra va fi finală în momentul în care vom avea centralizate toate datele comunicate de unităţile de învăţământ”, a precizat prof. dr. Maria Ştefănie, inspector şcolar general al IŞJ Hunedoara.

Referitor la manualele școlare, cele pentru clasa I au fost livrate și distribuite integral pentru toți elevii în toate unităţile de învăţământ. Manualele pentru clasele II-VIII au fost comandate de către unitățile de învățământ şi se află în proces de recepție și distribuție finală. Pentru clasa a IX-a comenzile de manuale urmează să fie emise conform calendarului stabilit de Ministerul Educației. Clasa a IX-a vine cu un curriculum nou, ceea ce înseamnă planuri-cadru noi, programe școlare noi la disciplinele de studiu și manuale noi.

145 de microbuze şcolare în judeţ

În ceea ce priveşte transportul elevilor, în judeţul Hunedoara sunt 145 de microbuze școlare. „Dintre acestea, 116 au fost achiziționate în anii anteriori, iar 29 de microbuze electrice au fost achiziționate de către Consiliul Județean Hunedoara în anul 2026, prin PNRR, și au fost distribuite primăriilor. Pentru elevii care fac naveta interurbană (în special, elevii de liceu), există o metodologie în ceea ce privește asigurarea gratuității transportului în colaborare cu operatorii de transport”, a mai precizat prof. dr. Maria Ştefănie, inspector şcolar general al IŞJ Hunedoara.

 

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *