33 de ferme, gospodării și producători locali fac parte din programul Open Farm, prin care turiștii pot descoperi direct viața la fermă și drumul alimentelor de la producător, pe masa turiștilor

După prima ediție organizată la începutul verii, Open Farm Weekend revine în județul Harghita în perioada 25–26 septembrie 2026, cu un nou weekend în care fermele, gospodăriile și producătorii locali își deschid porțile pentru vizitatori. Evenimentul face parte din programul Open Farm, dezvoltat de Visit Harghita pentru a integra fermele, producătorii și unitățile de procesare alimentară în circuitul turistic al județului și pentru a crea o legătură directă între cei care produc hrana și cei care o consumă.

În prezent, 33 de ferme, gospodării, întreprinderi agricole și unități de procesare alimentară din județ îndeplinesc criteriile Open Farm și pot primi vizitatori în condiții organizate și sigure.

Un weekend în care turiștii descoperă Harghita dincolo de atracțiile turistice clasice

În 25 și 26 septembrie, locațiile participante vor pregăti programe speciale pentru public, de la vizite și prezentarea activităților zilnice ale fermelor până la demonstrații și degustări.

Conceptul Open Farm pornește de la o idee simplă: vizitatorii nu văd doar produsul final, ci cunosc oamenii care îl realizează și înțeleg cum ajung laptele, brânzeturile, carnea, legumele, fructele sau produsele artizanale din gospodărie până pe masa lor.

Pentru familiile cu copii, experiența oferă și o componentă educativă importantă, într-o perioadă în care legătura dintre consumator și originea alimentelor devine tot mai redusă.

„Ne dorim ca Open Farm să transforme fermele și gospodăriile autentice ale județului în experiențe turistice în sine. Nu este vorba despre a crea decoruri pentru turiști, ci despre a le permite să intre, pentru câteva ore, în viața reală a oamenilor de aici: să vadă cum se lucrează într-o fermă, de unde vin ingredientele și câtă muncă există în spatele unui produs local. Prima ediție ne-a confirmat că există interes pentru astfel de experiențe, iar în septembrie vrem să aducem din nou oamenii mai aproape de producătorii locali.”, a declarat Szabó Károly, director executiv Visit Harghita.

Open Farm Weekend, de două ori pe an

Prima ediție Open Farm Weekend din 2026 s-a desfășurat în perioada 29 mai – 1 iunie și a adus în ferme familii, turiști și membri ai comunităților locale interesați să descopere oamenii și procesele din spatele produselor locale.

Ediția de toamnă, din 25–26 septembrie, este al doilea mare weekend Open Farm al anului, însă proiectul nu se limitează la aceste două evenimente. Fermele și producătorii incluși în program pot primi vizitatori pe tot parcursul anului, pe bază de programare prealabilă.

Astfel, Open Farm își propune să devină un produs turistic permanent al județului Harghita, nu doar un eveniment punctual.

De la fermă la experiență turistică

Programul urmărește și o schimbare de perspectivă asupra turismului rural. Fermele nu mai sunt privite doar ca locuri de producție, ci și ca spații în care vizitatorii pot înțelege gastronomia, tradițiile și modul de viață al unei comunități.

Participanții în program trebuie să respecte o serie de criterii privind infrastructura, igiena, siguranța și calitatea experienței oferite vizitatorilor. Din 46 de aplicanți inițiali, 33 au îndeplinit criteriile programului Open Farm. Prin această selecție, Visit Harghita urmărește să construiască o rețea coerentă de experiențe rurale care pot fi recomandate atât turiștilor români, cât și celor străini.

Harghita se pregătește pentru 2027, când va fi Regiune Gastronomică a Europei

Open Farm este una dintre inițiativele dezvoltate în pregătirea anului 2027, când județul Harghita va deține titlul de Regiune Gastronomică a Europei.

Strategia județului pune accent nu doar pe restaurante și preparate tradiționale, ci pe întreg ecosistemul gastronomic local: ferme, mici producători, ingrediente regionale, puncte gastronomice, restaurante și experiențe prin care vizitatorii pot descoperi cultura locului.

În paralel cu Open Farm, județul dezvoltă programe dedicate restaurantelor și preparatelor reprezentative, precum și o hartă gastronomică și trasee tematice care vor reuni experiențele culinare și producătorii locali.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *