Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, în ambulanță se aflau trei persoane, iar în autoturism alte trei. În urma impactului, cinci dintre cele șase persoane implicate au fost rănite.
La locul accidentului au fost mobilizate trei echipaje SMURD, o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean, o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de descarcerare.
“Echipajele medicale au acordat primul ajutor celor cinci victime, care au fost transportate, conștiente, la spital, pentru investigații medicale și îngrijiri de specialitate“, a transmis ISU Brașov.
Polițiștii Biroului Rutier Brașov au ajuns la fața locului și efectuează cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.
În urma accidentului, traficul rutier se desfășoară pe o singură bandă, alternativ.
Anunțuri gratuite din Maramures


