Naţionala României a fost învinsă joi, în deplasare, de reprezentativa Greciei, scor 3-0, în primul meci amical din cele şapte programate înaintea Campionatului European, în grupa D, găzduită de BT Arena de la Cluj-Napoca, între 9-16 septembrie.

Scorul pe seturi a fost 25-20, 25-19, 25-14.

Al doilea amical cu reprezentativa elenă va avea loc vineri.

Următoarele trei amicale vor avea loc la Ploieşti, între 21-23 august, cu Danemarca, iar ultimele două partide se vor disputa în BT Arena, în 29-30 august, cu Estonia.

România va juca, între 9-16 septembrie, în grupa D a CE2026, iar programul este următorul: cu Letonia (9 septembrie), cu Elveţia (11 septembrie), cu Germania (12 septembrie), cu Turcia (14 septembrie) şi cu campioana olimpică Franţa (16 septembrie).

Toate meciurile tricolorilor antrenaţi de Sergiu Stancu vor avea loc de la ora 20.00.

Componenţa celorlalte grupe: A (în Italia) – Italia, Suedia, Slovenia, Cehia, Grecia, Slovacia; B (Bulgaria) – Bulgaria, Macedonia de Nord, Polonia, Ucraina, Portugalia, Israel şi C (Finlanda) – Finlanda, Estonia, Serbia, Belgia, Olanda, Danemarca.

După disputarea fazei grupelor, primele patru clasate vor juca în optimi, echipele din grupa României urmând a evolua la Varna, împotriva celor calificate din grupa B. Urmează sferturile, la Varna şi Torino, iar apoi, la Milano, semifinalele şi finala.

Turneul final al Campionatului European din 2026 va avea loc între 9-26 septembrie. Oraşele gazdă: Cluj-Napoca, Napoli, Modena, Torino, Milano, Varna, Tampere.

Deţinătoarea trofeului este Polonia. România s-a clasat pe locul 7 la ediţia precedentă.

 

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *