Pentru unii copii, pregătirea pentru Evaluarea Națională înseamnă ore de meditații, culegeri, simulări și sprijin constant. Pentru alții, toate acestea sunt greu sau chiar imposibil de plătit. În fața acestei realități, o profesoară din Sibiu a ales să facă un lucru simplu, dar care poate conta enorm: să îi ajute gratuit pe elevii care au nevoie.
Flavia Lascu este profesoară-formator de Limba română și lucrează în prezent independent cu elevi de toate vârstele. Pasiunea pentru Limba și Literatura Română a apărut devreme, însă a prins contur în gimnaziu, datorită unui profesor care a știut să o provoace și să îi arate frumusețea acestei materii. A urmat liceul la profil filologie, la Grupul Școlar „Horea, Cloșca și Crișan” din Abrud, iar mai apoi Facultatea de Litere și Arte din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
Astăzi, Flavia Lascu își folosește experiența pentru a-i sprijini pe copiii care nu își permit pregătire suplimentară plătită. „Vreau să fac, de la începutul lunii septembrie, simulări pentru Evaluarea Națională pentru copiii care nu își permit să facă meditații plătite. Sunt atâtea familii care nu reușesc să achite acest lucru. Aș dori să îi ajut pe cei care chiar au nevoie de această gratuitate”, spune profesoara.
Citește și: Povestea Flaviei, profesoara care a renunțat la învățământul clasic și le face gramatica mai ușoară copiilor
„Copiii sunt bucuria și sufletul meu”
Ideea nu este una nouă pentru Flavia. De doi-trei ani, profesoara încearcă să ofere sprijin gratuit elevilor care au nevoie, însă spune că nu i-a fost întotdeauna ușor să găsească familiile care au nevoie de ajutor.
A publicat anunțuri pe grupuri de părinți de pe Facebook, însă s-a lovit de o reticență pe care nu o anticipase. „Oamenii nu prea rezonează cu conceptul de gratuitate. Ei cred că, dacă este gratuit, nu se face nimic. Nu se pune problema de așa ceva. În ultimii ani am avut doi, trei, cinci elevi. Cu mare drag aș ajuta mai mulți elevi ca să ia o notă decentă, poate chiar mai mare”, povestește Flavia.
Pentru ea, explicația este foarte simplă: nu urmărește un câștig financiar. „Ne lovim de zidul «De ce faceți tanti asta gratis?». Eu nu am niciun interes. Copiii sunt bucuria și sufletul meu”, a spus profesoara.
Toți elevii cu care a lucrat până acum au reușit să promoveze, iar acest lucru o motivează să continue și să încerce să ajungă la cât mai mulți copii.
Un ghid pentru Evaluarea Națională, oferit gratuit
În plus față de orele de pregătire și simulările pentru examen, profesoara vrea să le ofere unor elevi și materiale care să îi ajute să se organizeze mai bine.
În ultimele luni, a fost tipărit un ghid dedicat Evaluării Naționale, iar Flavia intenționează să îl dăruiască unor copii care au nevoie de el. „În câteva luni de zile s-a tipărit un ghid pentru Evaluarea Națională pe care vreau să îl dăruiesc celor care au nevoie. Este un îndrumar pentru ceea ce urmează pentru ei. Li se explică exact. Cred că sunt 10-12 bucăți pe care aș vrea să le dăruiesc”, explică profesoara.
Planul ei este să poată sprijini, în total, între 10 și 15 copii. Ajutorul nu se va limita la meditații, ci va include simulări pentru Evaluarea Națională, îndrumare și materiale de pregătire.
Unde pot ajunge copiii care au nevoie de ajutor
Flavia Lascu își desfășoară activitatea în cartierul Terezian, vizavi de Școala nr. 18.
Părinții și elevii care consideră că au nevoie de sprijin o pot contacta prin pagina de Facebook „Profa de română”, dar și pe TikTok. De asemenea, Karmina Manea, o persoană cu care profesoara colaborează, ține legătura cu părinții și îi poate îndruma către Flavia.
Profesoara spune că își dorește, înainte de toate, să ajungă la copiii pentru care acest sprijin chiar poate face diferența.
Nu vrea să înlocuiască munca părinților și nici să transforme gratuitatea într-un simplu slogan. Vrea să ofere timp, răbdare și cunoștințe unor elevi care, din motive financiare, pornesc la examen cu mai puține resurse decât colegii lor.
Într-un sistem în care pregătirea suplimentară poate deveni o povară pentru familiile cu venituri mici, gestul Flaviei Lascu este, poate, mai mult decât o serie de ore gratuite. Este o încercare de a le transmite copiilor că lipsa banilor nu ar trebui să însemne și lipsa unei șanse.
Anunțuri gratuite din Maramures


