Dinamo – FCSB, primul derby de România din actuala ediție de campionat, s-ar putea disputa la Cluj-Napoca. Emil Boc (59 de ani) a dat asigurări că nu se va opune acestei variante, dar a pus și o condiție importantă.

Partida este programată în etapa a opta, adică în weekend-ul 5-6 septembrie, iar cele două rivale cochetează cu ideea de a se muta pe „Cluj Arena”, întrucât Capitala nu oferă o variantă mai bună. Arena Națională va găzdui în acea perioadă un festival dedicat gastronomiei și culturii asiatice.

Potrivit organizatorilor, peste 100 de restaurante, foodtruck-uri, centre culturale și companii ce importă produse asiatice își vor da întâlnire la ASIA Fest 2026. Nu vor lipsi nici momentele artistice.

Dinamo – FCSB la Cluj? Condiția pusă de Emil Boc

Chestionat despre posibilitatea ca derby-ul să se joace pe „Cluj Arena”, Emil Boc s-a arătat deschis, însă a precizat că totul depinde de programul Universității Cluj. Aceasta își dispută meciurile de acasă pe stadionul construit din bani publici și are prioritate.

„Nu știu nimic, dar «welcome», din punctul meu de vedere, cu condiția să nu afecteze calendarul Universității Cluj”, a fost scurta reacție oferită de primarul Clujului pentru gsp.ro.

O simplă privire asupra calendarului competițional ne arată că în weekendul în care Dinamo o înfruntă pe FCSB, „Șepcile Roșii” dau piept cu Universitatea Craiova, pe „Ion Oblemenco”. Cu alte cuvinte, scenariul rămâne în picioare.

Conform LPF, „câinii roșii” trebuie să facă solicitarea cu o săptămână înaintea partidei. Evident, schimbarea se va produce doar în cazul în care roș-albaștrii își vor da acordul.

Cât costă închirierea stadionului? „E o taxă mult mai mică decât în alte locuri din țară”

La rândul său, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, le-a transmis rivalelor bucureștene că sunt binevenite pe „Cluj Arena” și a explicat în ce condiții poate fi închiriat stadionul. Costurile nu sunt deloc mari, iar gazonul se prezintă în condiții surprinzător de bune, ținând cont că recent a avut loc festivalul UNTOLD, ajuns la cea de-a 11-a ediție.

„Până acum nu (n.r. nu a fost contactat de cele două cluburi), dar nu avem o problemă. Noi avem cel mai bun gazon din România acum, după hibridizare. Am fost curioși cum rezistă după patru zile de UNTOLD, în care a fost acoperit. Mă bucur că investiția pe care am făcut-o a dat rezultate.

Stadionul e făcut pentru sport. Dacă cineva își dorește și nu încurcă în vreun fel calendarul competițional al Universității Cluj, nu e o problemă. Nu am văzut încă vreo solicitare venită, dar eu nu văd imediat toate actele care intră în registratură, ele intră pe o procedură.

Nici neoficial nu a fost nimic, nu m-a contactat nimeni. Dar, de principiu, noi nu avem o problemă cu nimeni care dorește să joace și care achită o taxă. La noi e o taxă mult mai mică decât în alte locuri din țară. E doar 4.000 de euro pe meci. E stabilit prin hotărâre de Consiliu o taxă de închiriere pe 3 zile, cea de dinaintea meciului, ziua meciului și cea de după.

Pe lângă asta, se achită și cheltuielile la apă și curent, care se citesc înainte de a intra în stadion și după. Se face un proces verbal și se calculează kilowații cheltuiți, la fel și apa. Practic, utilitățile se plătesc separat. Pentru mine, gazonul a fost o surpriză plăcută după UNTOLD. Am cerut ca portafloor-ul folosit să fie cel mai performant. Cu excepția zonei unde au fost lumini, unde a fost mult mai greu de protejat și se văd ceva părți galbene, în rest, gazonul este bun. Iar până în 17 august, când se joacă meciul (n.r. U Cluj – UTA), va fi perfect”, a explicat Alin Tișe pentru sursa citată.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *