Cutremur la CFR Cluj! Mijlocaşul croat Damjan Djokovic şi juristul clubului, Ioan Ivaşcu, sunt chemaţi la Comisia de Etică şi Disciplină a FRF pentru suspiciuni de meciuri dubioase legate de pariuri.

 

 

Conform Gazetei Sporturilor, numele celor doi oameni de la CFR Cluj apare pe site-ul Federaţiei, fiind reclamaţi de FRF la Comisia de Etică şi Disciplină. Termenul în dosar e pe 27 iulie 2026.

 

 

Djokovic e în cantonament cu CFR Cluj, în timp ce Ivaşcu n-a revenit oficial în Gruia. Patronul Neluţu Varga spunea în urmă cu câteva luni că Ivaşcu va fi consilierul lui la CFR, însă mutarea n-a fost până la urmă oficializată. Ivaşcu urma să revină cu Marian Copilu la conducerea clubului din Gruia, după ce plecaseră cu scandal în 2021. Atunci, la finalul meciului cu Steaua Roşie Belgrad cei doi s-au încăierat cu alţi angajaţi ai clubului chiar în zona vestiarelor.

Reacţia lui Varga: ”Dacă a greşit, îl dăm afară!”

”Dacă a greşit, îl dăm afară! Reziliem imediat contractul. Vrem să ne distanţăm de aşa ceva. Nu stăm la discuţii! Cine greşeşte plăteşte”, a declarat Ioan Varga pentru GSP.ro legat de situaţia lui Damjan Djokovic.

În cazul lui Ioan Ivaşcu, patronul ardelenilor a declarat: „Nu are nicio treabă. Nu sunt probleme”. Juristul de la CFR Cluj nu a vrut să comenteze. ”Nu mă interesează”, a spus acesta.

 



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *